Plenul Senatului a adoptat, marţi, o propunere legislativă iniţiată de mai mulţi parlamentari PSD şi PNL, care prevede obligativitatea autorităţilor locale de a achiziţiona minim 30% mijloace de transport în comun electrice, pe gaz natural sau hidrogen.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Iniţiativa legislativă a fost adoptată privind promovarea transportului ecologic a fost adoptată cu 65 de voturi ”pentru”, 5 abţineri şi 3 voturi ”împotrivă”. 

Potrivit proiectului, autorităţile publice locale, regiile autonome şi societăţile aflate în subordinea unităţilor administrativ-teritoriale vor achiziţiona mijloace de transport călători acţionate prin motoare de propulsie electrică, tehnologii verzi de tipul Electrice, Hybrid, Hybrid Plug-In, Hidrogen (FCV), motoare cu propulsie pe gaz natural comprimat, motoare cu propulsie pe gaz natural lichefiat şi motoare cu propulsie pe biogaz, în proporţie de minimim 30% din necesarul de achiziţii viitoare. 

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În varianta iniţială, parlamentarii care au propus proiectul de lege prevedeau că procentul de achiziţii de astfel de mijloace de transport ecologice trebuie să fie de 50% din necesar, însă în comisia de transporturi, printr-un amendament, procentul a scăzut la 30%. 

Potrivit proiectului, procentul va fi calculat din totalul numărului de autovehicule achiziţionate într-un an. 

Prevederile proiectului se aplică şi în cazul mijloacelor de transport şcolar. 

Societăţile cu capital privat care furnizează astfel de servicii publice de transport, inclusiv societăţile de taxi, sunt obligate să achiziţioneze astfel de autovehicule pe bază de gaz natural, hidrogen sau electroce începând cu 2020, tot în proporţie de 30% din necesarul de achiziţie. 

Membrii comisiei de transporturi din Senat precizează că transportul este responsabil de circa un sfert de emisiile cu efect de seră ale Uniunii Europene, adică al doilea mare sector după energie. 

”Numai transportul rutier contribuie cu aproximativ o cincime din totalul emisiilor UE de dioxid de carbon (CO2), principalul gaz cu efect de seră”, mai spus senatorii, precizând că în acest sens, la nivelul Uniunii Europene s-a dezvoltat o strategie privind combustibilii alternativi. 

Proiectul de lege va ajunge în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.