Şeful Statului Major al Apărării Daniel Petrescu a avut joi şi vineri două convorbiri telefonice, cea de joi cu generalul Mark A. Milley, preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din Armata Statelor Unite, şi cea de vineri cu generalul Tod D. Wolters, comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa. Discuţiile au vizat situaţia generală de securitate, inclusiv provocările actuale cu care se confruntă Europa şi stadiul cooperării bilaterale şi modalităţile de creştere a coordonării în domenii comune de interes.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Generalul-locotenent Daniel Petrescu a discutat cu generalul Milley despre situaţia generală de securitate, inclusiv provocările actuale cu care se confruntă Europa şi despre stadiul cooperării bilaterale şi modalităţile de creştere a coordonării în domenii comune de interes.

Subiectele abordate cu generalul Wolters au inclus sprijinul aliat în consolidarea capabilităţilor de apărare, planificarea şi desfăşurarea exerciţiului STEADFAST DEFENDER 21, precum şi contribuţia României la operaţiile şi misiunile NATO.

În cadrul convorbirilor cu cei doi înalţi oficiali militari americani, generalul-locotenent Petrescu a subliniat că apartenenţa la NATO şi parteneriatul strategic cu Statele Unite sunt repere de bază ale strategiei naţionale de apărare a României”, arată un comunicat de presă al Ministerului Apărării. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.