Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Petrică Miu, consideră că este bine să existe ”un moment T0” în privinţa auxiliarelor şcolare, spunând că trebuie să existe standarde clare şi pentru acestea. Miu afirmă că ”uneori se şi exagera cu auxiliarele”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Uneori se şi exagera cu auxiliarele. Poate că este bine să avem un moment T0 de unde pornim şi să pornim foarte bine, să existe nişte standarde foarte clare şi pentru auxiliare. Se pierduse puţin cred şi controlul pe ele. Şi ministrul a venit cu un moment, a zis analizăm situaţia şi pornim de aici încolo”, a afirmat Petrică Miu, luni, în cadrul unei conferinţe de presă. 

El a precizat că este bine să existe un control, deoarece, până la urmă, educaţia este naţională, menţionând că şi şcolile private trebuie să se încadreze în prevederile legii educaţiei.

“E bine să existe şi un control, până la urmă educaţia este una naţională. Şi când discutăm de şcolile private, ele trebuie să se încadreze foarte clar în ceea ce prevede legea Educaţiei Naţionale pentru că şi ei reprezintă un capitol acolo. Am avut un caz, prin 2002 la Agigea, la o şcoală privată, unde directoarea scosese nu ştiu ce specialitate biologie sau chimie, că a zis că nu e nevoie de ea şi introdusese limba portugheză”, a afirmat Petrică Miu. 

Întrebat cine face controlul în şcoli pentru a vedea dacă profesorii folosesc auxiliare neaprobate de minister, şeful IŞJ Constanţa a spus că directorii unităţilor şcolare sunt responsabili de folosirea auxiliarelor.

“Am transmis către colegii noştri directori, ei sunt cei care sunt responsabili de folosirea auxiliarelor în şcoli. Bineînţeles, verificarea noastră o facem prin inspectorii de sector”, a explicat Petrică Miu. 

Ministerul Educaţiei Naţionale a transmis o notă inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti prin care anunţă că este interzisă utilizarea de auxiliare şcolare neaprobate de minister, iar în cazul în care nu este respectată această obligaţie atunci MEN “îşi rezervă dreptul de a sesiza organele de stat abilitate”.

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a spus că a elaborat două proiecte pentru aprobarea auxiliarelor, precizând că nu se pune problema ca acestea să fie scoase din sistemul de învăţământ. 

“De săptămâna viitoare, toţi cei care au aceste auxiliare pot să le depună pentru a fi verificate şi autorizate. Nu se pune problema să scoatem auxiliarele din procesul de învăţământ, dar, aşa cum este normal, trebuie să folosim în unităţile de învăţământ doar auxiliarele şi manualele care sunt autorizate de MEN”, a anunţat, săptămâna trecută, pe Facebook, ministrul Educaţiei, Liviu Pop.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.