Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a cerut public, vineri, demiterea conducerii Direcţiei de Sănătate Publică şi a Spitalului Judeţean, instituţii pe care le consideră responsabile de creşterea alarmantă a numărului cazurilor de COVID-19. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, la Focşani, că activitatea celor două instituţii este evaluată şi apoi se vor lua eventuale decizii, însă numărul în creştere al cazurilor de coronavirus care este la nivel naţional, nu doar în Vrancea, vine, spune ministrul, din nerespectarea de către populaţie a măsurilor impuse.
Într-un comunicat de presă, Marian Oprişan a solicitat ministrului Sănătăţii demiterea de urgenţă a şefilor DSP şi ai Spitalului Judeţean şi numirea în funcţii a unor medici cu experienţă care să ştie să gestioneze criza coronavirusului.
"În Vrancea suntem abia acum în plină epidemie de COVID-19, cu o creştere alarmantă de peste 60 de cazuri pe zi, iar PNL continuă să îşi bată joc de de sănătatea vrâncenilor! Miercuri, 17 iunie, judeţul nostru a fost pe primul loc pe ţară în ceea ce priveşte numărul de cazuri raportate în 24 de ore! Este inacceptabil ca vrâncenii să fie cobai ai acestor oameni care nu au ce să caute în funcţii de conducere şi sunt în stare să calce peste cadavrele vrâncenilor infectaţi pentru a-şi proteja interesele! Incapabililor, aţi adus Vrancea pe locul II în România, după Suceava, cu 2,58 cazuri de îmbolnăviri la mia de locuitori ! Este inadmisibil ca, după 3 luni de la aplicarea măsurilor restrictive, Vrancea să rişte să ia locul Sucevei! Asist oripilat la paralizarea sistemului medical din Vrancea de către conducerea incompetentă a Spitatului Judeţean şi a DSP Vrancea, care nu au reuşit să pună în funcţiune, nici în al treisprezecelea ceas, aparatul de testare COVID-19, aparat ce a fost cumpărat din banii Consiliului Judeţean Vrancea şi care zace de două luni neutilizat! O asemenea atitudine este condamnabilă şi încalcă orice urmă de responsabilitate civică. Situaţia în care ne găsim demonstrează, încă o dată, managementul dezastruos practicat de şleahta de amatori care a fost numită în gestionarea unei asemenea crize de proporţii uriaşe", a afirmat Oprişan.
El a adăugat că protestează "vehement împotriva acestei incompetenţe criminale, care pune în pericol siguranţa vrâncenilor şi dreptul acestora la servicii medicale".
"Solicit ministrului sănătăţii demiterea de urgenţă a conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Sf. Pantelimon” Focşani şi a conducerii DSP Vrancea, precum şi numirea unor medici cu experienţă şi a unor manageri competenţi, care să gestioneze această catastrofă la care s-a ajuns din cauza incompetenţei PNL!”, a transmis Oprişan.
Prezent vineri la Focşani, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că va evalua situaţia şi va lua deciziile care se imun, activitatea ambelor instituţii fiind analizată. Ministrul a spus însă că în toată ţara s-a constatat o creştere a numărului de cazuri, şi nu doar în Vrancea.
"Creşterea numărului de cazuri nu a fost numai în Vrancea. Creşterea numărului de cazuri este în toată ţara. În ultimele zile, cam toate judeţele au fost afectate de acest număr de cazuri. Am vrut să fac o evaluare atât a DSP-ului, cât şi a spitalului, am discutat şi vis-a-vis de acel Real Time PCR, voi face şi nişte evaluări şi deciziile vor fi în concordanţă şi cu evoluţia, dar şi cu necesitatea acestui spital”, a declarat Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătăţii s-a aflat, vineri, în Vrancea, unde a vizitat Serviciul Judeţean de Ambulanţă, Secţia de Boli Infecţioase a SJU Focşani şi a avut discuţii cu reprezentanţii Spitalului Judeţean şi ai DSP Vrancea, precum şi cu prefectul judeţului, Gheorghiţă Berbece, pe tema gestionării cazurilor de COVID-19.
Judeţul Vrancea a ajuns, vineri, la 893 de cazuri de coronavirus. Aproape 100 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 3 zile, Vrancea aflându-se pe locul al doilea pe ţară, după Suceava, ca rată de infectări raportată la mia de locuitori.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.