Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a participat, joi, la redechiderea secţiei de Endocrinologie pediatrică din cadrul Institutului Parhon. Secţia a fost reamenajată din fondurile proprii ale Institutului, investiţia fiind în valoare de 229.000 lei. ”Politicile de sănătate pun un accent deosebit pe programele destinate copiilor”, a transmis Sorina Pintea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii (MS), minsitrul Sorina Pintea a participat, joi, la redechiderea secţiei de Endocrinologie pediatrică din cadrul Institutului Parhon

În cadrul lucrărilor de reparaţii şi reamenajare, în valoare de 229 de lei, din fonduri proprii ale Institutului, au fost refăcute instalaţiile sanitare, grupurile sanitare, au fost înlocuite saltelele, geamurile şi suprafeţele.

Potrivit MS, cele 11 saloane au, astfel, un design nou, adecvat pentru micii pacienţi. Cele 40 paturi din această secţie sunt deservite de 5 medici, 15 cadre medii şi auxiliare, pe secţie se fac anual 3.200 de internări în spitalizare de zi şi continuă.

„Anul acesta, politicile de sănătate pun un accent deosebit pe programele destinate copiilor şi iată că reprezentanţii Institutului Parhon au înţeles acest lucru. Felicit iniţiativa noii echipe care conduce azi Institutul Parhon pentru că au înţeles că este o prioritate reconstrucţia secţiei de pediatrie. Astfel de iniţiative aştept de la managerii spitalelor din toată ţara, care au datoria să se preocupe de condiţiile oferite pacientilor”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, citată în comunicatul de presă.

Potrivit specialiştilor, patologia endocrinopediatrică este vastă şi variată – de la tulburările de creştere (statură mică, statură înaltă) la tulburările pubertare (pubertatea precoce, pubertate întârziată), la patologii sensibile şi dificile care necesită interdisciplinaritate de tipul tulburărilor de dezvoltare sexuală.

Activitatea medicală desfăşurată în această secţie este aliniată ghidurilor de diagnostic şi terapie internaţionale,  iar pacienţii beneficiază de experienţa specialiştilor, dublată de activitatea echipelor de cercetare.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.