Şcolile vor fi închise din cauza viscolului, luni şi marţi, şi în judeţul Ilfov, a anunţat, duminică seară, Ministerul Educaţiei. Instituţia precizează că în judeţele în care vor fi închise şcolile, respectiv Ilfov, Dolj, Constanţa şi Giurgiu, precum şi în Capitală, orele de curs vor fi recuperate conform calendarului stabilit de fiecare unitate de învăţământ, cu aprobarea inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv ISMB.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministerul Educaţiei a anunţat că luni şi marţi, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile cursurile şcolare vor fi suspendate integral în judeţele Dolj şi Ilfov, respectiv în Capitală.

În judeţul Constanţa, cursurile vor fi suspendate integral în ziua de luni, iar în municipiul şi în judeţul Giurgiu, cursurile sunt suspendate atât luni, cât şi marţi, cu excepţia grădiniţelor cu program prelungit din municipiul Giurgiu.

"Reamintim că, în situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei şi al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene şi/sau Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor şcolare. În cazurile de faţă, orele de curs vor fi recuperate conform calendarului stabilit de fiecare unitate de învăţământ, cu aprobarea inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv ISMB", precizează Ministerul Educaţiei.

O avertizare cod portocaliu de viscol va intra în vigoare luni pentru Bucureşti şi judeţele din sudul şi estul ţării, până marţi după-amiază urmând ca vântul să aibă intensificări cu rafale de 55-65 de kilometri pe oră, care vor viscoli zăpada. Meteorologii au emis şi un nou cod galben de ninsori, intensificări ale vântului şi viscol pentru sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei. De asemenea, este deja în vigoare o avertizare cod galben de frig emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, până săptămâna viitoare urmând să se înregistreze temperaturi cu 10-15 grade mai scăzute decât ar fi normal pentru această perioadă din an. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.