Judeţele Buzău, Vrancea, Galaţi, Vaslui, Bacău, Neamţ şi Iaşi se vor afla, de joi de la ora 16.00 şi până vineri la prânz, sub Cod galben de viscol şi ninsori care vor determina depunerea unui strat consistent de zăpadă. MAI anunţă că pompierii, poliţia şi jandarmeria sunt pregătiţi să intervină rapid în teren, în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), de joi de la ora 16.00 şi până vineri, la ora 12.00, aria precipitaţiilor se va extinde dinspre sud-vest şi va cuprinde treptat sudul, estul şi centrul ţării. În Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei vor fi perioade cu ninsori, în general moderate cantitativ, care vor depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. În Dobrogea şi în extremitatea de est a Munteniei vor fi precipitaţii mixte, favorizând pe spaţii mici formarea poleiului.

De asemenea, vor fi intensificări temporare ale vântului în estul teritoriului şi în zona montană înaltă, cu rafale în medie de 50...60 km/h, viscolind sau spulberând zăpada. În prima parte a zilei de vineri, vântul se va intensifica şi în sudul Olteniei, unde va determina transport de zăpadă, precum şi în Dobrogea.

Meteorologii au emis şi o atenţionare Cod galben de viscol şi strat consistent de zăpadă, pentru intervalul joi, ora 22.00 - vineri, ora 12.00, pentru judeţele Buzău, Vrancea, Galaţi, Vaslui, Bacău, Neamţ şi Iaşi

În judeţele menţionate, în cursul nopţii de joi spre vineri şi în dimineaţa zilei de vineri vor fi ninsori care vor depune strat nou de zăpadă consistent, iar vântul se va intensifica, temporar cu rafale de 60...65 km/h, viscolind sau spulberând zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii.

Ca urmare, Ministerul Afacerilor Interne a anunţat că structurile MAI - pompieri, poliţie şi jandarmerie - sunt pregătite să intervină rapid în teren, în cazul producerii unor situaţii de urgenţă cu efecte negative asupra comunităţilor.

De asemenea, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor prognozate, vor fi activate grupele operative şi suplimentate efectivele, pentru asigurarea intervenţiei imediate la solicitările cetăţenilor.

"Situaţia la nivel naţional este monitorizată prin Centrul Naţional de Conducere Integrată care funcţionează la nivelul Ministerului Afacerilor Interne. Reprezentanţii conducerii MAI vor ţine permanent legătura cu prefecţii din judeţele afectate de vremea rea. Astfel, dacă vor apărea situaţii de risc pentru populaţie, împreună cu prefecţii se va lua decizia convocării Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă şi se va asigura permanenţa coordonării acţiunilor de sprijinire a localnicilor şi administraţiilor publice din zonele respective", arată MAI.

Reprezentanţii MAI le recomandă cetăţenilor să evite să pornească la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, să se informeze dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate. De asemenea, ei sunt sfătuiţi ca, înainte de plecare, să se asigure că sistemul de încălzire funcţionează eficient, rezervorul de combustibil este plin, iar autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.).

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.