Şapte cadre medicale de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale "Dr. Victor Babeş” din Bucureşti au fost confirmate cu coronavirus, fiind internate în unitatea medicală, chiar dacă nu au simptome de boală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Pentru o deplină transparenţă, vă informăm că, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş”, unitate medicală aflată în prima linie în combaterea epidemiei, în urma testării angajaţilor, şapte cadre medicale au fost depistate pozitiv pentru SARS-CoV2", a anunţat, miercuri, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).

Aceste persoane sunt asimptomatice, sunt internate în Spitalul „Dr. Victor Babeş” şi au fost raportate la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, conform normelor în vigoare.

Conform sursei citate, Primăria Capitalei şi Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti au luat toate măsurile pentru ca toate cele 19 spitale din subordine să fie pregătite pentru a oferi servicii medicale adecvate pentru aceste cazuri. 

Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale “Victor Babeş” are 400 de paturi dedicate bolnavilor de COVID-19.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.