Şantierul Naval Constanţa (ŞNC) a încheiat, vineri după-amiază, un acord de asociere cu Naval Group din Franţa pentru a participa la procesul de achiziţie al programului de corvete multifuncţionale lansat de Guvernul României. Conducerea ŞNC susţine că prin această asociere Forţele Navale Române vor fi înzestrate cu o tehnologie avansată pentru lupta pe mare, în cazul în care asocierea va câştiga procedura de licitaţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţi ai Naval Group şi ambasadoarea Franţei în România, Michèle Ramis, au efectuat vineri după-amiază, o vizită pe Şantierul Naval Constanţa, la finalul căreia a fost încheiat un acord de asociere, prin care Şantierul Naval şi Naval Group vor participa împreună la procedura de licitaţie pentru atribuirea programului de corvete multifuncţionale.

Directorul general al Şantierului Naval Constanţa, Radu Rusen, a declarat jurnaliştilor că această asociere are drept scop înzestrarea Forţelor Navale Române cu o tehnologie avansată pentru lupta pe mare.

“Consider că asocierea dintre Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa pentru programul de corvete este un proiect economic major care implică cele două ţări, care va face posibil ca Forţele Navale Române să dispună de o tehnologie avansată pentru lupta pe mare. Vorbim de o tehnologie de ultimă generaţie, proiectul Naval Group este de fapt ultimul proiect de corvete lansat în piaţa mondială, este cel mai modern, are caracteristici foarte performante. Credem că prin realizarea acestui proiect împreună în România vom avea de câştigat atât noi ca şantier, pentru că vom avea acces la tehnologie de înaltă calitate, dar şi Forţele Navale Române pentru că ar putea avea nişte corvete de înaltă performanţă, adaptate cerinţelor din zona Mării Negre, care ştim că este expusă la riscuri deosebite în această perioadă”, a declarat directorul Şantierului Naval Constanţa.

Ambasadoarea Franţei în România, Michèle Ramis, a declarat, la rândul său, că cele două ţări au un parteneriat strategic de peste zece ani, care acoperă mai multe domenii, inclusiv cel al apărării. Ea a menţionat că în urma acestui acord de asociere câştigurile sunt de ambele părţi.

“Ceea ce s-a întâmplat astăzi este concretizarea intenţiei de cooperare între un actor francez din domeniul naval, campionul lumii în domeniul naval şi Şantierul Naval din Constanţa, pentru a fi capabili să depunem împreună o ofertă în vederea unei cooperări industriale pe termen lung care vizează construirea, aici, în România, a unor nave şi transfer de tehnologie, crearea de locuri de muncă şi capacităţi de export. Aici se naşte o operaţiune de care beneficiază ambele părţi şi acest proiect are tot sprijinul guvernului francez şi de aceea eu sunt aici”, a afirmat Michèle Ramis.

Guvernul a aprobat în februarie o hotărâre pentru încheierea unui acord cadru pentru patru corvete construite şi dotate la un şantier naval din România.

Conform unui comunicat al MApN, actul normativ stabileşte condiţiile şi procedurile de parcurs în vederea atribuirii unui acord-cadru şi a contractelor subsecvente aferente/contract multianual de furnizare a patru corvete, construite şi dotate la un şantier naval din România, precum şi a suportului logistic iniţial.

Prin participarea operatorilor economici din state membre ale NATO şi UE, care au în portofoliu nave similare livrate în ultimii 15 ani, sunt avute în vedere asigurarea interoperabilităţii cu alte capabilităţi militare similare ale statelor membre UE şi NATO, participarea statului român la dezvoltarea şi susţinerea bazei industriale şi tehnologice europene de apărare, fondată pe capacităţi, competenţă şi competitivitate, scurtarea lanţului de aprovizionare, protecţia informaţiilor sensibile.

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, declarase tot în luna februarie, la Constanţa, că îşi doreşte ca acest contratc să poată fi semnat până la sfârşitul anului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.