România are nevoie să schimbe radical modul în care abordează lupta antidrog, înainte ca zeci de mii de vieţi să fie pierdute, este de părere expertul criminolog Vlad Zaha. Acesta susţine că eforturile autorităţilor trebuie să se concentreze pe prevenire şi pe prinderea marilor traficanţi, fără ca statul să mai irosească resurse pentru pedepsirea celor care deţin stupefiante pentru consum propriu.
”Ideea este că niciodată nu se va rezolva această problemă (a consumului de droguri – n.r.), schimbări radicale. Ne putem întâlni tot aici peste 20 de ani, dacă legile din România rămân la fel, cu probabil şi mai multe tragedii, şi mai multe accidente produse de condus sub influenţă, şi mai mulţi oameni transformaţi în traficanţi, şi mai multe grupări care domină România. Din păcate, vom ajunge la un moment dat (...) să moară oameni, nu doar în spatele blocurilor, să spunem, în Bucureşti, ci vor ajunge să moară oameni pe fiecare bulevard, din fiecare oraş mijlociu sau mare din România, până la punctul în care toată lumea va şti pe cineva care suferă teribil sau chiar şi-a pierdut viaţa din cauza eşecului României de a gestiona substanţele şi de a schimba legile”, a declarat Vlad Zaha, vineri seară, în emisiunea Medika Antidrog, la Medika TV.
Potrivitm acestuia, atunci se va ajunge – ”cum au făcut elveţienii din anii 80 şi portughezii în anii 200 - să nu mai pedepsim penal consumatorii, să mutăm toate resursele de forţă către prevenire, către reducerea riscurilor, scăderea tragediilor, tratament, dacă este cazul, şi nu spre a-i incrimina”.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Vlad Zaha consideră că, dacă România va ajunge în punctul în care va înregistra zeci de mii de decese anual din cauza consumului de stupefiante, va fi ”o tragedie şi un eşec pentru România, dar şi pentru mediul de experţi din spaţiul public”, pentru că este vorba de tragedii care pot fi prevenite.
Expertul remarcă, în emisiunea de la Medika TV, apetitul politicienilor români pentru a-şi crea inamici şi pentru a pedepsi consumatorii, ceea ce face ca resurse importante să fie folosite pentru dosare deschise pentru consum, în timp ce mari traficanţi continuă să îşi desfăşoare activitatea.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.