Un nou compartiment de diagnostic molecular va funcţiona la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara pentru a completa seria de teste care se făceau până acum în unitatea sanitară cu teste moleculare pentru pacienţii cu cancer pulmonar. Totodată, spitalul va putea oferi o evaluare completă în cazul cancerelor de plămân.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat de presă, de vineri, al Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara, echipei unităţii medicale i s-a alăturat prof. dr. Cătălin Marian, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi specialişti în biochimie. Medicul timişorean este prodecan al Universităţii de Medicină şi Farmacie Victor Babeş Timişoara şi profesor în cadrul Departamentului de Biochimie din cadrul institutului de învăţământ superior. A studiat şi lucrat timp de 8 ani în centre specializate în boli oncologice din cadrul unor universităţi americane şi colaborează cu Institutul Oncologic Cluj Napoca în domeniul cercetării cancerului.
 
”Până acum nu aveam posibilitatea să realizăm un diagnostic complet în cazul cancerului de plămân, în cadrul spitalului. Colegii pneumologi identificau o posibilă afecţiune oncologică, făceau diverse teste şi analize de sânge, apoi, pacientului îi era recoltată o probă bioptică, fie de către pneumologi, fie de către chirurgii toracici, fie de colegii de la Laboratorul de Radiologie şi Imagistică. Anatomopatologul unităţii sanitare punea diagnosticul, dar apoi proba era trimisă la un laborator extern pentru stabilirea mutaţiilor tumorii. În funcţie de acestea, medicul oncolog stabileşte şi administrează tratamentul. Evident, în acest circuit intervine şi medicul genetician, pe care am reuşit în urmă cu câteva luni să îl cooptăm în echipă”, a declaratprof. dr. Cristian Oancea, manager al Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara.
 
Potrivit medicului Cătălin Marian, pacientul va putea avea o evaluare completă, într-un singur loc.
 
”Vom fi o echipă de diagnostic completă şi complexă. Împreuna cu colegul meu specializat în genetică medicală şi cu ajutorul anatomopatologului spitalului, vom putea integra informaţia şi, astfel, să oferim evaluarea pe care trebuie să o aibă un pacient oncologic. Practic, vom face totul  "in house", fără a mai fi nevoie de ajutorul unui laborator extern. Iar obţinerea unui, hai să spunem, profil molecular este unul dintre paşii importanţi în stabilirea tratamentului. Trebuie spus că identificarea tipului de defect genetic, de mutaţie la nivelul celulelor canceroase, este strâns legată de opţiunile de tratament, implicit de eficienţa substanţelor folosite în timpul tratamentului. Cu dosarul complet, pacientul va putea merge la medicul oncolog unde va putea începe tratamentul cât mai curând. Iar, în cazul cancerului de plămân, orice zi contează”, spune prof. dr. Cătălin Marian.
 
Conform sursei citate, formarea unei echipe complexe de diagnostic oncologic de precizie este încă un pas făcut în direcţia înfiinţării unui Centru Oncologic de Excelenţă în Cancerul de Plămân la Timişoara.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.