Prof. univ. dr. Alexandru Blidaru, medic primar oncologie medicală şi chirurgie generală, primul medic din România care a efectuat în premieră în anul 1998 o operaţie de mastectomie cu reconstrucţie mamară imediată, a atras atenţia că în România, spre deosebire de ţările occidentale, de ţările dezvoltate, de America, operaţia cea mai frecventă pentru cancer mamar a rămas mastectomia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prof. univ. dr.  Alexandru Blidaru a efectuat peste 30.000 de intervenţii chirurgicale în patru decenii de activitate în domeniul chirurgiei şi ginecologiei oncologice, are peste două decenii la catedra Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti şi activează la Institutul Oncologic din Bucureşti.

,,În Israel numai 20% din cazurile de cancer mamar sunt tratate prin mastectomie, în timp ce în România 80% dintre femeile cu cancer mamar sunt tratate chirurgical prin mastectomie”, a declarat pentru 360medical.ro chirurgul.

În opinia specialistului faptul că în ţara noastră, tratamentul conservator se aplică în numai 20% din cazuri are la bază prejudecata pacientei, prejudecata celor din jurul ei, prejudecata medicilor şi chiar şi a chirurgilor.

,,Nu-i adevărat că mastectomia e cel mai sigur mod de a trata chirurgical cancerul mamar. De zeci de ani se ştie că tratamentul conservator, cu indicaţiile corecte, asigură aceeaşi supravieţuire la distanţă ca şi mastectomia. Ba mai mult, în ultimii ani au apărut studii care arată că tratamentul conservator, păstrarea sânului după operaţia de cancer urmat de radioterapie e un tratament mai bun decât mastectomia asigurând o supravieţuire cu câteva procente mai bună decât mastectomia şi cu o rată de recidivă similară. În niciun caz ideea de a extirpa tot, de a tăia răul de la rădăcină, nu e adevărată în această boală”, a precizat prof. dr. Alexandru Blidaru.

Cancerul mamar este o boală complicată, uneori poate să fie agresiv, dar este o boală care poate fi descoperită rapid, printr-o metodă simplă: mamografia.

Dar în ţara noastră de cele mai multe ori diagnosticul se pune în stadii avansate şi acest lucru e consecinţa slabei educaţii medicale a populaţiei şi din păcate consecinţa absenţei unui program eficient, funcţional, de screening pentru cancerul mamar.

Mortalitatea prin cancer mamar în România este mai mare decât în ţările occidentale.

,,Incidenţa e mai mică încă în România, dar foarte probabil va creşte. Mortalitatea e de 40%, cu aproximativ 10 procente mai mare decât în ţările occidentale”, a arătat prof. dr. Alexandru Blidaru.

Rata de mortalitate în cancerul de sân depinde foarte mult de stadiul bolii. În stadiile puţin avansate supravieţuirea la 5-10 ani depăşeşte 90%, în stadiile local avansate, stadiul III, coboară spre 50%.

,,Cu tristeţe aş spune totuşi că unul dintre lucrurile care poate fi îmbunătăţit acum în România în tratamentul cancerului mamar, este chirurgia cancerului mamar. E o chirurgie care a rămas în urmă. Aşa cum v-am spus la început, 80% din cazurile de cancer mamar în România să fie tratate prin mastectomie, e mult prea mult. E inadmisibil de mult”, a concluzionat prof. dr. Alexandru Blidaru.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.