Prima intervenţie robotică ginecologică cu sistemul Da Vinci - unul dintre cele mai avansate sisteme de chirurgie robotică din lume - a fost realizată la Secţia de Obstetrică-Ginecologie II din cadrul Spitalului Judeţean din Timişoara. Pacienta, o femeie de 50 de ani, avea o tumoră voluminoasă.
"Pe data de 5 mai 2026, Secţia de Obstetrică-Ginecologie II a realizat prima intervenţie chirurgicală efectuată robotic - un moment de referinţă în evoluţia chirurgiei ginecologice din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă «Pius Brînzeu» Timişoara (SCJUPBT). Pacienta, în vârstă de 50 de ani, a fost diagnosticată cu o tumoră pelvi-abdominală voluminoasă. Echipa chirurgicală coordonată de Prof. Dr. Popa Zoran, Şef al Secţiei OG II a efectuat o histerectomie totală cu anexectomie bilaterală asistată robotic, utilizând sistemul Da Vinci - unul dintre cele mai avansate sisteme de chirurgie robotică din lume", se arată într-un comunicat de presă, de vineri, al Spitalului Judeţean din Timişoara.
Potrivit sursei citate, intervenţia s-a desfăşurat fără complicaţii operatorii, iar pacienta a beneficiat de o recuperare rapidă, putând fi externată la doar 36 de ore postoperator.
Echipa chirurgicală a fost coordonată de prof. dr. Popa Zoran, şef al Secţiei OG II şi a fost formată din medicii chirurgi Huidu Bianca, Tomescu Daniela, Tinei Octavia.
"Chirurgia robotică asistată Da Vinci reprezintă vârful tehnologic al medicinei contemporane, oferind precizie superioară, traumă tisulară minimă, durere postoperatorie redusă şi recuperare accelerată faţă de intervenţiile clasice sau laparoscopice convenţionale. Graţie sprijinului conducerii spitalului, care a făcut posibilă integrarea acestei tehnologii de vârf, pacientele vor putea beneficia în continuare de asistenţă ginecologică de înaltă performanţă, decontată prin CNAS - eliminând astfel necesitatea apelării la servicii private cu costuri exorbitante şi asigurând accesul egal la medicină de top pentru toate pacientele", se mai precizează în comunicat.




























