Tineretul Naţional Liberal (TNL) a desfăşurat, în perioada 15-21 ianuarie, campania naţională de donare de sânge ”Din inimă, pentru România”. Săptămâna donării de sânge a avut ca scop mobilizarea tinerilor liberali, dar şi a comunităţii, pentru creşterea stocurilor de sânge în fiecare judeţ al ţării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Prin eforturi colective, peste 700 de tineri liberali au donat 316 litri de sânge, necesarul pentru salvarea a până la 2.109 vieţi. Campania de donare de sânge este deja o tradiţie pentru TNL, reuşind în decursul ultimilor ani, prin cei 3.357 de donatori, să salvăm până la 10.071 vieţi prin sângele donat. Rezultatele campaniei sunt încurajatoare şi reflectă angajamentul nostru faţă de sănătatea şi binele celor din jur. În decursul acestei săptămâni, tinerii liberali au fost prezenţi în judeţele României, organizând campania la nivel judeţean şi invitând comunităţile locale să ni se alăture”, anunţă, sâmbătă, TNL, într-un comunicat de presă.

Mara Mareş, preşedinte TNL, a precizat că organizaţiile s-au deplasat la centrele de transfuzie sanguină ”înţelegând importanţa majoră a acestui gest voluntar”.

”Am fost profund impresionaţi de numărul mare de donatori prezenţi la centre în acest început de an, comparativ cu anii anterior, iar acest lucru se datorează şi măsurii luate de ministrul liberal al finanţelor Marcel Boloş, prin care valoarea tichetelor s-a mărit de patru ori, de la 67 de lei la 280 lei. Măsura reprezintă atât o formă de încurajare, cât şi o formă de recompensare a celor care înţeleg că donând, salvezi vieţi! Din păcate însă, ministerul Sănătăţii nu a prevăzut valul mare de oameni care s-au prezentat la centrele de donare şi drept urmare, au fost situaţii în ţară unde oamenii au fost refuzaţi. Nevoia de sânge este constantă şi mereu ne plângem de lipsa de sânge din spitale, aşadar este inadmisibil să nu fi pregătit cu personal şi resurse în momentul în care ştii că o astfel de măsură va atrage un număr mare de donatori. Chiar şi în condiţiile date, doresc să mulţumesc din inimă tuturor celor care au donat sânge, au sprijinit campania şi au făcut posibilă această realizare impresionantă”, a declarat Mara Mareş.

Nevoia de sânge în spitalele din România este permanentă.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.