Prof. univ. dr Mihai Juncar, chirurg maxilo-facial la Clinica Maxilomed, a explicat, joi seară, că un tânăr ansolvent de medicină dentară, care tocmai a finalizat cei 6 ani de studiu, poate lucra ca medic stomatolog sau pot alege să susţină examenul de rezidenţiat. Aceşti absolvenţi ies de pe băncile universităţilor cu drept de liberă practică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Lucrurile sunt dificile pentru un tânăr absolvent din foarte multe puncte de vedere. În primul rând, haideţi să ne uităm la ce opţiuni are un tânar medic, un coleg de-al nostru, care tocmai a finalizat cei 6 ani de medicină dentară. Practic, opţiunile lui sunt următoarele. Poate să lucreze ca şi medic stomatolog, ca şi medic dentist, poate să se prezinte la examenul de rezidenţiat, unde să-şi înceapă pregătirea într-una dintre specialităţile din medicină dentară. Cam de fapt, astea sunt principalele opţiuni pe care le are, spre deosebire de anii mai de demult sau de medicina generală, din medicină dentară, absolventul iese cu dreptul de liberă practică. Cât cum şi ce practică este un alt subiect”, a declarat Mihai Juncar, joi seară, la Medika TV.

Medicul a declarat că în România  avem cel mai mare număr de absolvenţi raportat la locuitori.

”În principiu, noi suntem, cel puţin la nivelul Uniunii Europene, stăm bine, în sensul că avem printre cel mai mare număr de absolvenţi raportat la locuitori. Dacă bine reţin, era o statistică din 2022, aveam 9,9 absolvenţi la 100.000 de locuitori, cu alte cuvinte noi avem un număr mare de absolvenţi de medicină dentară, care în fiecare an intră sau ar trebui să intre în activitatea medicală şi pe piaţa muncii din România. În Cipru, dacă nu mă înşel, era un pic mai sus decât noi şi Grecia, dar suntem acolo în primele eşaloane”, a mai spus Mihai Juncar.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.