Dr. Maximilian Muntean, chirurg plastician, a atras atenţia că femeile care au împlinit vârsta de 30 de ani trebuie să meargă periodic la ecografie, iar cele de peste 40 de ani la mamografie pentru a preveni cancerul de sân.
”Cel mai important lucru este educaţia pacienţilor. Pacientele trebuie să ştie să-şi facă autopalpare, trebuie să meargă periodic, după 30 de ani, la ecografie, după 40 de ani să se meargă la mamografie sau dacă, foarte important, au în familie rude de gradul 1, asta înseamnă mamă, soră, bunică cu cancer mamar, trebuie să se mearga mult mai repede la imagistică”, a declarat Maximilian Muntean, la Medika TV, marţi seară.
Medicul a menţionat şi importanţa consilierii genetice pentru pacientele care au n familie cazuri de cancer.
”Trebuie să avem consiliere genetică, aceste paciente, dacă au în familie, să meargă la genetician să vadă dacă nu au mutaţii şi ele, dacă nu şanse de a dezvolta cancerul mamar şi trebuie făcută cu stricteţe această imagistică. Practic, pe tot parcursul vieţii”, a precizat Maximilian Muntean.
Medicul afirmă că diagnosticul poate fi pus repede, caz în care ”supravieţuirea este extraordinar de bună”.
”Dacă se face şi se face în centre cu specialişti de foarte bună calitate, cancerul mamar se poate prinde extrem de incipient şi practic tratamentul şi supravieţuirea este extraordinar de bună. Adică poate să fie ca şi cum n-ai fi avut absolut nimic. Şi atunci devine cu atât mai important mesajul mergeţi, vă faceţi ecografii, mamografii, nu uitaţi, nu săriţi peste un an, mergeţi anual, mergeţi anual pentru că este foarte, foarte important”, a mai declarat Maximilian Muntean.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.