Mai multe persoane au fost spitalizate în Austria după ce au folosit versiuni suspectate a fi contrafăcute ale medicamentului Ozempic, folosit pentru diabet, dar care a câştigat o mare popularitate pentru că ajută şi la slăbit, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pacienţii au intrat în hipoglicemie şi au făcut convulsii, efecte secundare grave care indică faptul că produsul conţinea insulină în loc de semaglutidă, ingredientul activ al Ozempic, a declarat autoritatea de reglementare în domeniul siguranţei sănătăţii din Austria, BASG, într-un avertisment emis luni.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) avertizase la rândul ei săptămâna trecută că există pe piaţă stilouri injectabile preumplute etichetate în mod fals ca fiind Ozempic, după ce producătorul medicamentului, Novo Nordisk, a semnalat o creştere a ofertelor online de versiuni contrafăcute ale Ozempic, precum şi ale unui alt medicament al său folosit pentru slăbit, Wegovy, ambele pe bază de semaglutidă.

Compania daneză s-a străduit să crească producţia pentru a face faţă cererii copleşitoare pentru aceste medicamente care se înregistrează în ultima vreme în special ca urmare a efectelor spectaculoase asupra piederii în greutate.

Cererea extraordinară de Ozempic şi de alte medicamente utilizate pentru pierderea în greutate a stimulat o creştere globală a versiunilor contrafăcute.

"Se pare că această penurie este exploatată de organizaţiile criminale pentru a introduce pe piaţă versiuni contrafăcute de Ozempic", a declarat BASG.

Agenţia austriacă nu a furnizat numărul exact de persoane afectate de Ozempic fals şi nici nu a precizat cât de mult timp ar dura efectele negative asupra sănătăţii lor.

EMA şi autorităţile din Germania şi Marea Britanie, inclusiv procurorii din sud-vestul Germaniei, au investigat un caz în care stilouri injectabile false cu etichete germane în ambalaje autentice au fost vândute de la un angrosist din Austria în Germania şi de acolo au ajuns mai departe la un angrosist britanic.

Descrierea BASG a stilourilor false şi a dozei acestora este în concordanţă cu imaginile şi detaliile furnizate de EMA şi de autorităţile germane. BASG a declarat că nu va face alte comentarii cu privire la acest caz, pentru a proteja ancheta.

Serviciul de informaţii criminale din Austria a declarat luni că lotul în cauză a fost furnizat de un medic pe care nu l-a numit. Această persoană probabil că nu a procurat falsurile de la o farmacie oficială, a spus acesta, avertizând că este posibil ca stilourile injectabile false să fie încă în circulaţie.

În timp ce actualele produse suspectate a fi contrafăcute sunt pachete cu concentraţia de 1 miligram, nu poate fi exclus ca pachetele de stilouri preumplute cu alte concentraţii să fie, de asemenea, falsuri, a precizat serviciul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.