România are tot ce îi este necesar pentru a începe să prevină şi combată la modul coordonat consumul de droguri, însă are nevoie de mai mult curaj, spune Alina Bocai, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi Adicţiilor. Aceasta susţine că este nevoie de mai multă asistenţă şi mai puţin de pedeapsă, atrăgând atenţia asupra modelelor implementate până acum în ceea ce priveşte prevenţia consumului de droguri, modele care au fost fragmentate şi vagi şi care nu s-au adresat cu adevărat grupurilor vulnerabile.
”Din punctul meu de vedere, avem tot ce ne trebuie, nu avem curaj, cred, ne trebuie puţin curaj. Mai mult decât atât, pornim de la o realitate în care ne bazăm pe pedeapsă mai mult decât pe partea de asistenţă. Cred că, de asemenea, pornim de la o realitate destul de fragmentată în ceea ce priveşte răspunsul naţional. Dacă ne uităm la zona de prevenire primară, prevenirea consumului de droguri, acţiunile care se adresează tinerilor, adolescenţilor, copiilor - pentru că e o presiune foarte mare în ultima vreme despre cum să ne creştem copiii eventual într-un mediu lipsit de pericole. Dacă ne uităm la zona de prevenire, observăm că ea este insulară, sunt insule de prevenire, nu e permanentizată, nu este un sistem sustenabil, nu este un sistem contextualizat. Facem prevenire la modul general, fără să vizăm, ţintit, nişte grupuri vulnerabile, care au vulnerabilitate mai mare. Prin urmare, tot mesajul ăsta educaţional este diluat”, a afrimat Alina Bocai vineri seară, la Medika Tv.
Bocai, care are peste două decenii de experienţă în lupta pentru combaterea adicţiilor şi a lucrat inclusiv pe alte continente în acest domeniu, spune că acţiunile de prevenire trebuie ”permanentizate” şi că în această privinţă este nevoie de sprijinul unor instituţii, cum ar fi Ministerul Educaţiei sau Ministerul Sănătăţii.
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi Adicţiilor subliniază că inclusiv în relaţiile cu autorităţile europene în domeniu există o bună colaborare în ceea ce priveşte colectarea de date, asistenţa tehnică şi financiară, dar şi în colaborarea care vizează alertele cu privire la noile substanţe psihoaactive care apar pe piaţă, pentru ca răspunsul să fie unitar şi să aibă rezultate vizibile.




























