Fostul manager al SAJ Dolj, fostul director al unei staţiuni de cercetare, un fost ambulanţier şi o altă persoană, acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA în dosarul care vizează fraudarea unor concursuri pentru posturi de şofer şi asistent medicalSocial17 feb 2026
Periajul dentar de trei ori pe zi ar putea reduce riscul pentru peste 50 de boli, inclusiv demenţă, spun experţii Sănătate17 feb 2026
UPDATE - Medic al SJU Târgu-Jiu, bruscat de ruda unei paciente aflate la UPU, pe care încerca să o stabilizeze/ A intervenit agentul de pază, iar angajaţii au chemat Poliţia/ Doctorul a alunecat şi s-a lovit la picior/ Două persoane, reţinuteSocial17 feb 2026
Medic agresat la Urgenţa Spitalului Judeţean Târgu Jiu de aparţinătorii unui pacient / A fost întocmit dosar penal Eveniment16 feb 2026
Andra Balcangiu – Stroescu, medic specialist, prezintă farfuria perfectă pentru o alimentaţie echilibrată şi sănătoasăSănătate16 feb 2026
Andra Balcangiu - Stroescu: În orice proces de scădere ponderală, dacă nu este corect condus, dacă avem diete deficitare cu aport hipocaloric sever, riscăm să pierdem pe lângă masa grasă şi masa musculară / Recomand proteină la fiecare masă Sănătate16 feb 2026
Medicul Andra Balcangiu-Stroescu: 40% din populaţia României suferă de obezitate / Trei din patru români au încercat măcar o dată în viaţă să ţină o dietă Sănătate16 feb 2026
Alexandru Rogobete: Veniturile personalului din spitale şi din serviciile de ambulanţă şi urgenţǎ nu vor fi reduse cu 10% / Ar fi însemnat un nou exod al acestora din sistem / Sănătatea are nevoie de reformă profundăSănătate16 feb 2026
Primăria Capitalei a dat startul celei mai mari campanii de conştientizare şi prevenire a consumului de droguri/ Video de impact în autobuze şi metrou cu viaţa la răscruce a unui adolescent pus în faţa unei alegeri: drogurile sau viaţa - VIDEOSocial16 feb 2026
Gorj: Mama fetiţei care a ajuns la spital cu un traumatism la cap şi iubitul său, arestaţi preventiv/ Bărbatul a lovit-o pe copilă cu genunchiul în faţă şi a aruncat-o spre un perete/ Mama, martoră, a dus-o în altă localitate pentru a se prostituaJustiție16 feb 2026
Semnalul de alarmă al ”Salvaţi copiii”: România se confruntă cu cea mai gravă criză de vaccinare din ultimele decenii/ Rujeola, situaţie dramatică: mai puţin de jumătate dintre copii erau vaccinaţi cu prima doză, în 2025/ Cauze şi recomandăriSocial16 feb 2026
Un potenţial mecanism de blocare a evoluţiei leucemiei, identificat în măduva osoasă Sănătate16 feb 2026
Horga (PNL): În fiecare zi PSD demonstrează, prin fapte, că se opune reformelor şi reducerii cheltuielilor publice. Recent, în Comisia de Sănătate, a introdus un pachet de amendamente care majorează salariile conducerii spitalelorPolitic Intern16 feb 2026
Preşedinte CNAS: Adevărata reformă din sănătate nu este “spargerea monopolului CNAS”, ci autonomia reală a asigurărilor de sănătate şi cheltuirea corectă a banilor pentru pacienţi / Nu contează ce doresc pacienţii, ci ce doreşte Ministerul Sănătăţii.Sănătate15 feb 2026
Primăria Bucureşti anunţă că voucherele Materna şi stimulentul pentru copiii cu handicap s-au plătit integral / Ciucu: Vorbim despre aproape 4 milioane de leiSănătate15 feb 2026
Consilierul prezidenţial Sorin Costreie, despre propunerea ca absolvenţii de Medicină să profeseze în România: Noi, fiind în Europa, nu ştiu cum am putea reglementa, pentru că baza UE este libera circulaţie, inclusiv la nivelul forţei de muncăEdu News15 feb 2026
Obiceiul de a sta treaz până târziu se asociază cu un risc mai mare de boli cardiovasculareSănătate15 feb 2026
Obiceiul de a sta treaz până târziu se asociază cu un risc mai mare de boli cardiovasculareSănătate15 feb 2026
UPDATE - Sorana Cîrstea îşi continuă parcursul de excepţie la Roma. S-a calificat în premieră în sferturi după ce a trecut de Linda Noskova / Ce a declarat sportiva / Cine va fi adversara sa în sferturiieri, 13:32
Coreea de Nord poate lansa acum „automat” un atac nuclear, în cazul în care Kim Jong Un este asasinat. Dictatura nord-coreeană şi-a revizuit Constituţia în acest sens, după asasinarea liderului suprem iranianieri, 21:44
Patronatele din Turism anunţă lansarea unei noi ediţii a programului social ”Litoralul pentru Toţi” / Tarifele pornesc de la 42 lei/persoană/noapte şi sunt similare celor din ediţia de primăvară a anului trecut / Tarifele din fiecare staţiuneieri, 19:45
Ploi, intensificări ale vântului şi temperaturi în scădere, până joi, în cea mai mare parte a ţării/ Cod galben de averse torenţiale, vijelii şi grindină, în Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş, vestul Transilvaniei, vestul şi nordul Munteniei şi la munteieri, 10:26
Cotidianul.roCiprian Ciucu, întrebat dacă Ilie Bolojan a fost dat jos de forțe din afara politicii: It’s complicated – INTERVIU
Spotmedia.roOamenii de știință au descoperit o proprietate neașteptată și foarte utilă a zațului de cafea
Ficatul nu „ţipă”, dar te avertizează: gastroenterologii explică cum poate reveni la normal ficatul gras
Business Outlook 2026 Craiova aduce în prim-plan parteneriatul dintre mediul de afaceri şi autorităţile locale
PPC Energie lansează în premieră în România intervale orare cu cost zero al energiei electrice active pentru clienţi
Patronatele din Turism anunţă lansarea unei noi ediţii a programului social ”Litoralul pentru Toţi” / Tarifele pornesc de la 42 lei/persoană/noapte şi sunt similare celor din ediţia de primăvară a anului trecut / Tarifele din fiecare staţiuneieri, 19:45
Preşedintele UDMR, întrebat dacă ar accepta să fie premier în viitorul guvern: Avem o problemă, mă cheamă Kelemen Hunor şi suntem în România / Suntem departe de a propune o astfel de variantăieri, 21:15
Dominic Fritz: Nu mi se pare că ar fi o strategie greşită să facem anticipate. Până la urmă, poporul este suveran şi de aceea nu trebuie să ne fie teamă de decizia suverană a poporului ieri, 23:46
Intervenţia în cazul fetei ucise la o fermă din Bihor, analizată de Ministerul de Interne / Tatăl victimei a apelat de mai multe ori 112 / MAI: Nu s-au evidenţiat întârzieri intenţionate sau refuzuri de intervenţie / Cronologia intervenţiei ieri, 23:35
AUR: Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu privire la ilegalitatea comisă de guvernul condus de Ilie Bolojan / Formaţiunea a cerut atacarea Ordonanţei de Urgenţă 38/2026, adoptată de Guvern, deşi era demisieri, 21:03
Kelemen Hunor, discuţii cu Sorin Grindeanu, la Parlament: Eu doresc refacerea coaliţiei, fiindcă în acest moment este singura variantă prin care, cel mai puţin pentru o perioadă scurtă, poţi să faci ceva / Nu am vorbit de premier sau guvern tehnocratieri, 14:34
Trump nu poate „intra triumfător la Beijing”, spune un consilier al liderului suprem al Iranului astăzi, 06:06Externe
Summit B9: Preşedintele Poloniei, Karol Nawrocki şi secretarul general NATO, Mark Rutte, ajung marţi la Bucureştiastăzi, 06:00Politic Intern
Primarul Londrei, Sadiq Khan cere ca Partidul Laburist să promită revenirea în Uniunea Europeană, la următoarele alegeri generaleastăzi, 05:53Economic
Rusia a atacat infrastructura feroviară ucraineană de peste 1.500 de ori de la începutul anului 2025 astăzi, 05:50Externe
Trei petroliere ies din Ormuz cu sistemele de urmărire dezactivate, pe măsură ce criza din Iran se adânceşte astăzi, 05:40Externe
Producţia de petrol a OPEC a coborât în aprilie la cel mai redus nivel din ultimele peste două decenii, pe fondul blocajului din Strâmtoarea Ormuzastăzi, 05:37Economic
Ultimii pasageri părăsesc nava de croazieră lovită de virus, în timp ce alţi trei sunt testaţi pozitivastăzi, 05:35Externe
SUA oferă până la 15 milioane de dolari pentru informaţii despre mecanismele financiare ale puternicului Corp al Gărzilor Revoluţionare Islamice din Iran astăzi, 05:25Externe
Preţurile petrolului au urcat luni cu peste 3%, după ce Donald Trump a spus că armistiţiul cu Iranul este ”în stare critică”astăzi, 05:03Economic
BBC: SUA poartă negocieri secrete pentru deschiderea de noi baze militare în Groenlandaastăzi, 03:35Externe