Organizaţia Salvaţi Copiii România consideră imperativă şi urgentă clarificarea testării periodice a copiilor în şcoli, extrem de utilă pentru limitarea răspândirii pandemiei şi, în acest fel, pentru menţinerea şcolilor deschise. Organizaţia consideră că pot fi implicate cadrele medicale, părinţii şi voluntari din domeniile socio-medicale

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Salvaţi Copiii România a transmis, luni, că este necesară urgentarea testării periodice a copiilor în şcoli.  

”Decizia de testare trebuie luată de consiliile de administraţie ale şcolilor. Din discuţiile avute cu părinţii implicaţi în programele socio-educaţionale derulate de Salvaţi Copiii la nivel naţional, rezultă faptul că o parte dintre aceştia sunt gata să-şi asume responsabilitatea testării, în timp ce alţii doresc ca testele să fie realizate în şcoală. Testarea periodică a copiilor cu testele antigen cu salivă este non-invazivă, sigură din punct de vedere medical şi uşor de utilizat (inclusiv de către copii)”, a transmis, luni, Salvaţi Copiii, într-un comunicat de presă.  

Organizaţia consideră că, pentru a urgenta procedura, înainte ca pandemia să se agraveze din nou, este necesară implicarea, măcar în primele săptămâni, a cadrelor medicale şi, prin participare voluntară, a părinţilor sau studenţilor din domeniile socio-medicale.  

”Acest lucru ar putea asigura un start eficient şi instalarea unei practici generale pozitive ce ar elimina falsele controverse privind dificultăţile şi riscurile procesului de testare. Consiliile de administraţie poartă o uriaşă responsabilitate însă, prin comunicare cu asociaţiile de părinţi, pot fi stabilite proceduri adaptate nu doar la nivel de unitate de învăţământ, ci inclusiv în raport cu specificul fiecărei clase în parte. Nu în ultimul rând, consultarea şi luarea în considerare a opiniilor elevilor, obligatorii în acest context, vor fi în măsură să asigure cele mai adecvate abordări ale acestei problematici a testării non-invazive”, a mai transmis organizaţia.  

Salvaţi Copiii a solicitat autorităţilor pregătirea sistemului de învăţământ pentru utilizarea acestor teste cu salivă încă din luna aprilie a acestui an, invocând sutele de studii de specialitate care demonstrau acurateţea şi caracterul practic, dar şi experienţa altor state (Germania, Franţa, Marea Britanie, Austria, Japonia, Portugalia, Italia) care au integrat imediat această soluţie medicală în setul lor de măsuri de susţinere a participării şcolare a copiilor, ca prioritate în asigurarea protecţiei sanitare în şcoli.  

”Într-o societate în care sistemul educaţional nu a fost în ultimele decenii prioritatea guvernelor, dovadă fiind refuzul sistematic de a aloca resursele bugetare cuvenite conform legii, şi în care rata vaccinării nu a atins un prag al siguranţei medicale generale, considerăm că am atins un punct critic care, în lipsa unei mobilizări generale, ar putea arunca în colaps viitorul educaţional al acestei ţări”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.  

Organizaţia afirmă că datele statistice privind abandonul şcolar (anual, 35.000 de elevi părăsesc sistemul preuniversitar), fenomenul copiilor aflaţi în afara şcolii (275.000 de copii între 7 şi 17 ani) şi analfabetismul funcţional (41% la citire, 46,6% la matematică şi 43,9% la ştiinţe) ”ne obligă să fim responsabili cu generaţiile actuale de elevi şi să emitem soluţii şi poziţii doar despre ce putem face şi cum putem contribui ca participarea şcolară a copiilor să fie continuă şi lipsită de riscuri”.  

Ordinul care reglementează utilizarea testelor de salivă pentru elevi şi instrucţiunile privind administrarea lor au fost publicate, vineri, în Monitorul Oficial.  

"Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ decide dacă testarea cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă se efectuează în unitatea de învăţământ sau la domiciliu, sub supravegherea părintelui/reprezentantului legal. În situaţia în care consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ stabileşte că procedura de testare cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă este efectuată în unitatea de învăţământ, este necesar acordul părintelui/reprezentantului legal al preşcolarului/elevuluiminor, acord exprimat conform formularului elaborat de Ministerul Sănătăţii. În situaţia efectuării testării cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă la domiciliu, sub supravegherea părintelui/reprezentantului legal, rezultatul testării se comunică de îndată, în scris sau electronic, unităţii de învăţământ, respectiv persoanei responsabile desemnate conform art. 11”, scrie în document. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.