Salvamontiştii au primit, în ultimele 24 de ore, 27 de apeluri pentru a interveni de urgenţă, cele mai multe - câte cinci - fiind pentru Salvamont Maramureş şi Salvamont Lupeni. Astfel, au fost salvate 31 de persoane, din care 12 predate echipajelor medicale pentru a fi transportate la spital. O persoană a murit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Salvamont România, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 27 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor.

Astfel, au fost câte cinci apeluri pentru Salvamont Maramureş şi Salvamont Lupeni, trei apeluri pentru Salvamont Voineasa, câte două apeluri pentru Salvamont Municipiul Braşov, Salvamont Harghita, Salvamont Cluj, Salvamont Gorj şi Salvamont Sinaia, precum şi câte un apel pentru Salvamont Sibiu, Salvamont Prahova - Azuga, Salvamont Buşteni şi Salvamont Borşa.

”În cazul acestor intervenţii au fost salvate 31 de persoane, 12 dintre acestea fiind predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Din păcate un caz a fost predat către IML. S-au mai primit 19 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile”, au arătat salvamontiştii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.