La mai bine de 25 ani de la câştigarea independenţei faţă de Uniunea Sovietică, Republica Moldova a rămas aproape la acelaşi nivel la care a fost adusă de către ruşi în perioada comunismului. Cel puţin aceasta este imaginea dezolantă a mediului rural din fosta Basarabie, în care statul sau autorităţile locale nu au făcut investiţii în ultimul sfert de secol. Dacă în capitala Chişinău şi oraşele mai mari se mai văd urmele Occidentului prin investiţiile făcute în magazine sau vilele de la periferie, în satele republicii timpul parcă a stat în loc.Şcolile, căminele culturale sau magazinele sunt, cel puţin la exterior, cu acelaşi var dat de sovietici, iar drumurile nu au mai văzut o lopată de asfalt de zeci de ani. Tabloul sumbru este completat de localnicii rămaşi acasă, nevoiţi să trăiască din pensii de 25 de euro sau salarii de 50 de euro pe lună.
Pensia bătrânilor de la ţară, echivalentul a 100 de pâini pe lună
Viaţa cea mai grea în Republica Moldova este pentru pensionarii din mediul rural. Dacă cei cu putere de muncă au părăsit ţara şi au plecat la lucru în Rusia sau Uniunea Europeană, un bătrân din fosta Basarabie trebuie să se descurce cu cei 500 de lei moldoveneşti, pensie pe care o primeşte de la stat, echivalentul a 100 de pâini pe lună. Nici salariaţii nu o duc mai bine, în condiţiile în care, de exemplu, un director de cămin cultural câştigă 1.000 de lei moldoveneşti pe lună, iar un vânzător la magazinul cooperativei are o leafă de 1.500 de lei, ceea ce înseamnă 70 de euro pe lună. Toate acestea în condiţiile în care preţurile nu sunt mai mici ca în România. De exemplu, o pâine costă 5 lei moldoveneşti, adică un leu în banii românilor, iar preţul unui kilogram de parizer este de 75 de lei moldoveneşti.
”Am 525 de lei pensie, adică exact atât cât să nu mor de foame. O ducem rău de tot. Cei în putere mai cultivă pământul şi se duc cu producţia la piaţă, unde mai câştigă un ban. Dar eu, care sunt bolnav cu inima, ce fac?”, se întreabă Vasile Pîslari, un pensionar din satul Gura Bîcului.
Vânzătoarea de la magazinul cooperativei, unitate ce aparţine statului, spune că lumea cumpără doar strictul necesar, cum ar fi pâine, zahăr sau ulei. Din păcate pentru localnici, în satele din Republica Moldova nu prea funcţionează metoda de plată pe caiet, aşa cum se întâmplă în magazinele săteşti din România.
Primar de origine rusă, care face administraţie cu DEX-ul pe birou
În pofida vieţii grele pe care o duc, moldovenii care au rămas în satele lor speră, de fiecare dată atunci când sunt alegeri locale, să-şi găsească un primar care să-i scoată din sărăcie. Aşa s-a întâmplat şi în satul Gura Bîcului, situat pe malul Nistrului, în care românismul este la el acasă. La conducerea primăriei a venit, însă, o comunistă, de origine rusă, care s-a mutat din Transnistria, în 1992, în localitatea pe care o conduce. În toţi aceşti ani, Lilia Brehova a depus eforturi să înveţe limba română, însă nici acum nu o stăpâneşte prea bine. Drept dovadă este Dicţionarul explicativ al limbii române pe care îl are pe birou şi pe care, aşa după cum a afirmat, îl foloseşte atunci când are nevoie.
”Lucrez de mulţi ani aici, în satul Gura Bîcului. Am cultivat caise, pe care le-am vândut în Rusia, Belarus şi România. Acum, am ajuns la primărie şi vreau să ajut comunitatea, să o scoatem din sărăcie. Mi-aş dori să fac o zonă turistică aici. Avem Odaia Draglina, cu conacul boieresc, o adevărată legendă a Moldovei. Apoi, fostul rege al Suediei, Carol al XII-a, este îngropat la Varniţa, în apropiere de satul nostru. Nu în ultimul rând, avem Nistrul, un lac de 367 de hectare şi o pădure frumoasă, toate putând fi puncte de atracţie turistică”, crede primarul Lilia Brehova.
Deşi sărăcia se vede la tot pasul, edilul din Gura Bîcului afirmă că, spre deosebire de alte zone din Republica Moldova, comunitatea rurală pe care o conduce este încă una norocoasă. ”Viaţa este grea în toată ţara, însă la noi este mai bine pentru că putem să ne irigăm pământul din Nistru. Avem încă un sat dezvoltat, unde se plăteşte şi 150 de lei moldoveneşti pentru o zi de muncă la câmp. Oamenii cultivă foarte multe legume şi apoi le vând la piaţă în Chişinău”, susţine Lilia Brehova.
Pentru a nu-şi mai vinde producţia la preţuri derizorii la piaţă, primăriţa din Gura Bîcului vrea să le facă localnicilor o fabrică de prelucrare a legumelor şi fructelor.
Muzeu făcut cu bombe şi oase de mamuţi aduse de oameni de acasă
Comunitatea din Gura Bîcului, care are 3.500 de locuitori, a reuşit să-şi facă propriul muzeu sătesc, cu obiecte provenite doar de la localnici, într-un timp record. În mai puţin de şapte ani, autorităţile au adunat în mai multe camere ale Căminului Cultural peste 2.600 de exponate, unele cu o vechime foarte mare. Pe lângă oase de animale preistorice şi ceramică din perioada dacică, oamenii au dus la muzeu bombe şi mitraliere din perioada războaielor.
”Pe la toate adunările, inclusiv la nunţi şi botezuri, oamenii sunt rugaţi să aducă la muzeu acele obiecte care-i încurcă prin casă. Şi localnicii o fac, pentru că au înţeles că bătrânii se duc, iar copiii trebuie să aibă istorie. De altfel, noi aducem aici elevii şi le arătăm toate aceste obiecte, în cadrul unor ore de istorie”, a mărturisit Veronica Osipor.
Cele mai preţioase obiecte, cum ar fi arme, cărţi sau telegrame din războiul ruso-turc, le-au fost luate de către Muzeul Naţional de Istorie Chişinău.
Graniţa cu Transnistria, păzită în Republica Moldova cu soldaţi ruşi şi TAB-uri cu turelă
Martori la războiul din Transnistria, localnicii din Gura Bîcului simt şi acum fiorul conflictului armat din urmă cu un sfert de secol. Amintirile le sunt mereu răscolite de prezenţa soldaţilor ruşi şi a maşinilor de război prezente şi acum chiar pe teritoriul satului lor. La ieşirea din Republica Moldova, TAB-urile şi militarii lui Putin străjuiesc la graniţa cu Transnistria, permiţând trecerea în republica separatistă de pe malul stâng al Nistrului doar în condiţii speciale.
”Doar pe jos poţi să treci podul de aici, de la noi. Care-i mai cunoscut, este lăsat de soldaţii ruşi să treacă dincolo. Dacă pari suspect, îţi cer paşaportul. Pe români, nu au ochi să-i vadă”, a spus Vasile Pîslari.
Traversarea podului rutier de la Gura Bîcului, situat la câţiva kilometri de sat, se poate face doar pe bază de card de migraţie, emis de către autorităţile din Transnistria. În plus, cei care vor să intre în republica separatistă trebuie să dea o declaraţie în care să-şi justifice prezenţa pe teritoriul ţării vecine.
Proiectele transfrontaliere, singura speranţă pentru autorităţile locale din Republica Moldova de a ieşi din sărăcie
La modul actual de finanţare făcut de către stat pentru investiţii în infrastructura locală, autorităţile din Republica Moldova îşi pun speranţe în obţinerea de fonduri europene, prin proiecte transfrontaliere. În acest sens, primarii din stânga Prutului caută să se înfrăţească cu comune din România, în special din judeţele Moldovei. De exemplu, Gura Bîcului a semnat un acord de cooperare cu comuna vasluiană Dragomireşti, chiar dacă cele două comunităţi se află la o distanţă de peste 250 de kilometri.
”Am dorit să facem această înfrăţire cu comuna din România şi sunt foarte bucuroasă că mi s-a împlinit visul. Acum vom putea realiza unele lucrări de interes public şi activităţi cultuale comune. Însă, cel mai important, sper să colaborăm în accesarea de fonduri europene şi în cooperarea dintre micii întreprinzători din cele două comunităţi”, se arată optimistă primăriţa din Gura Bîcului, Lilia Brehova.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
