Din motive de neînţeles pentru omul de rând, amintirile neimportante din copilărie revin cu o ritmicitate adsurdă. Aşa cum versurile “Mama mea e florăreasă / se scoală de dimineaţă / vinde florile pe piaţă” se repetă în capul meu precum se auzea Gabi Luncă din difuzorul pick-up-ului bunicului, de pe o placă zgârziată. Chiar, se mai duc florarii în piaţă?

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ora 3 nu poate fi considerată “devreme” pentru trezit, ci mai degrabă “târzie” pentru a te băga în pat. Dar intuiţia şi Florin, florarul din colţ de la Tineretului, care îţi spune “să te duci devreme la Piaţa Coşbuc, la aia de flori, dacă vrei să scrii ceva, să vezi cum se fac miliardele, nu cum îmi plătesc eu datoriile pe tot anul cu banii de pe 8 martie”, te fac să dai trezirea în creierii nopţii în toată casa fotoreporterului pe care trebuie să-l pescuieşti din drum.

E patru fără zece, oraşul doarme adânc, e frig şi bate vântul. Doar câţiva taximetrişti aşteaptă la colţuri de stradă, pe lângă florarii care au o noapte albă. E 8 martie, e Ziua Internaţioanală a Femeii şi ziua cea mai profitabilă pentru ei. Ah, şi pentru ea. Pentru că pe Calea Văcăreşti, ca într-o peliculă ieftină care abuzează de decoruri sordide, o prostituată coboară dintr-un taxi cu număr de Ilfov. Şi e 8 martie, e Ziua Femeii.

O nouă manea: Vine ANAF-ul dimineaţa, să-mi ia toată marfa

Zona din spatele Pieţei Coşbuc, pe lângă fosta fabrică de bere Rahova, nu e nici ea aglomerată, aşa cum te-ai aştepta într-o dimineaţă de 8 martie. Dar e încă devreme, poate chiar prea devreme. “Hai boss, îţi dau şi eu un buchet frumos? Ieftin, uite, 10 lei, buchetul”. E primul contact cu piaţa de flori, imediat ce scoţi cheia din contactul maşinii. Nu le sună bine niciunuia dintre cei 5-6 florari strânşi în jurul unui lighean plin de cărbuni încinşi, drept sobă, faptul că vrei să scrii, că eşti ziarist. “Dacă mă cinsteşti, îţi spun eu cum stă treaba pe aici, bos”, mă abordează din nou puştiul de mai devreme, dar îl las să înţeleagă că nici ziarele nu se mai cumpără ca altădată, tot la fel cum par să fi dispărut şi clienţii lui.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Cafeaua e bună şi ieftină la chioşcul cu de toate din interiorul pieţei. O maşină de poliţie îşi face apariţia, dar doar pentru ca agenţii, doi la număr, să “cumpere” câte două buchete. Mulţumesc frumos şi pleacă. La câteva minute după, apare încă o Dacia Logan, inscripţionată de această dată cu ANAF, şi încep să cred că toţi angajaţii statului au soţii care aşteaptă flori din Piaţa Coşbuc. “Eşti nebun? A venit ANAF-ul peste ei. Dă-te mai la dreapta să trag şi eu câteva cadre”, îmi spune aproape conspirativ colegul meu, Octav, fotoreporterul. Mă întorc şi îmi dau seama că e o razie a ANAF-ului în toată piaţa când aud o voce care strigă la 20 de metri depărtare: “Fă, bagă coşurile alea înăuntru şi închide uşile, că a venit garda”. Câţiva închid în grabă, care mai au timp, pentru că agenţii au venit din toate cele trei direcţii care duc în piaţă, sting luminile din prăvălii. Aprinse rămân doar grătarele, care pe vreme rece joacă rolul de sobe.

Se iau la puricat acte peste acte, bonurile din casele de marcat. Mulţi florari angrosişti încearcă însă să-şi păstreze calmul, deşi se observă că nu sunt în apele lor. “Dă şi mie două coli A4, să scriu ce-mi zic aştia”, se aude dintr-un magazin de la stradă. Hârtia pare la mare căutare. În interiorul pieţei, acolo unde sunt angrosiştii, doi comercianţi par să fie căzuţi de pe altă planetă, sau pur şi simplu nu vorbeau aceeaşi limbă cu angajaţii ANAF. Dau des din umeri şi până la urmă scot la iveală o casă de marcat mobilă.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Intru în vorbă cu Alberto, un puştan trimis de taică-său mai spre spatele pieţei, să vadă ce se întâmplă. “Au venit şi acum vreo două zile parcă, sau stai, ce e azi, marţi, nu mai ştiu când. E prăpăd cu ei. Dacă tu ai pe casă 39 de milioane şi depăşeşti banii cu 50 de bani, ţi-ai luat o sută de milioane amendă. Alaltăieri au confiscat marfă de 500 de milioane”, spune puştiul care încheie jurând pe familia lui ca să pară mai convingător. De dat şpagă, nu se pune problema: “Ce să aranjezi cu ăştia boss, nu te lasă dacă te prinde nici pentru toţi banii din lume. Miliarde să le dai şi nu te lasă. Ei sunt aici să-şi facă norma şi după aia pleacă. Păi tu nu te gândeşti, cum vin ei pe 8 martie la 4 dimineaţa?”.

Un tânăr întreprinzător, dar vechi în branşă, “de când eram copil şi avea mama tarabă aici”, şi care îmi spune că-l cheamă Emil, deşi nu prea îl cred, stă relaxat. “Eu sunt beton cu actele, ce să-mi facă? Au venit, au plecat, sunt curat. Dar câţi sunt aşa? Vrei să-ţi zic ceva? Mie mi se pare normal, frate, să fie aşa, să plătească toată lumea tot ce are de plătit, aşa cum o facem noi , ăştia de suntem tot anul aici. Eu nu am o problemă să-mi plătesc toate taxele, dar problema e că nu oferă nimic statul. Păi te-ai dus aici la WC să vezi cum e? Nici să nu te duci. Totul e o ruină, peste tot, arată ca acum 50 de ani, doar că au apărut termopanele astea. În rest, nu s-a schimbat nimic”.

Şi aşa este, canalele sunt înfundate, apa bălteşte mai peste tot, dinpre WC vine un miros îngrozitor. Lăzi peste lăzi, ambalaje, gunoaie, coşuri pentru flori, pe trotuare, pe carosabil, peste tot. Doar tonele de flori scoase la vânzare aduc un miros proaspăt de primăvară.

Îl întreb despre piaţa de flori în general, cum i se pare în ultima vreme, dacă au mai scăzut vânzările sau nu. “Piaţa de flori a rămas aceeaşi, numai că ne-am înmulţit noi, florarii. Practic sunt aceiaşi bani care se împart la mult mai mulţi. Păi înainte erau doar ţiganii boldeni care vindeau flori. Acum sunt toate naţiile, şi românii vând flori. Eu aduc flori de afară, din Olanda, sunt importator şi vând doar en-gros, eu nu dau la bucată. De aia am şi toate actele la zi. Altceva, ce să zic, e adevărat că nu mai e treaba de acum 10 ani să zic, dar e bine. Păi gândeşte-te şi tu, olandezul îţi taie trandafirul cu 1 cent bucata şi ajunge aici cam pe la 3 lei 50. Cât să mai pui ca să câştigi şi tu şi alţii care cumpără de la tine?”, spune Emil, făcând o scurtă analiză a lumii financiare a florarilor.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Piaţa se întinde în jos pe Calea Rahovei încă vreo 500 de metri. De fapt piaţa volantă, unde se vând florile direct din dube, este poate de câteva ori mai mare decât cea aflată sub administrarea Primăriei Sectorului 5. Agenţii ANAF sunt peste tot, au ajuns până în josul străzii, verifică tot. Sau aproape tot, pentru că poţi observa marfa de câteva mii de lei dosită înainte de venirea inspectorilor sub un transporter mare, parcat la marginea drumului. Un pic mai jos, câţiva puşti, vreo patru la număr, stau cu braţele încărcate de flori după gardul unei clădiri aflate în paragină, ca multe din zonă.

Dar inspectorii par hotărâţi, completează acte, dau amenzi. “Sunt de lângă Buzău, am venit azi noapte cu femeia şi cu copilul (n.r. – fetiţa are în jur de 4 ani şi dârdâie înfofolită într-un halat de baie) să vindem flori. Eu dau ghioceii cu 50 de bani şi zambila cu un leu. Dar sunt de la noi de pe câmp. A venit ANAF-ul, le-am arătat buletinul şi au plecat, ce să le arăt, că florile sunt de pe câmp”, spune un comerciant care pare mai nevoiaş.

Dar adevăratele afaceri stau ascunse de ochii privitorului şi par să se facă direct din maşină. Un tanc de maşină albă de peste 50 de mii de euro, cu număr de Bihor, se tot plimbă pe stradă în sus şi în jos, opreşte lângă multe dintre autotutilitarele din care se vând flori, zăboveşte câteva minute şi pleacă mai departe. Şoferul pare a fi unul dintre capii “mafiei” care controlează, după spusele unui comerciant cu actele în regulă, “70 la sută din banii negri care se învârt în lumea asta a noastră”.  

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Traficul s-a înteţit, e chiar aglomerat pe strada strâmtă cu dube parcate pe ambele părţi. E trecut un pic peste 5 şi jumătate şi florarii din tot oraşul au venit, care cu maşini scumpe înmatriculate în Austria sau Germania, care în taxiuri, să profite de ziua cea mai bună din întregul an.

Un vânzător de pe marginea drumului e intrigat de ghinionul care a dat peste el: “Parcă sunt blestemat, la mine vine primul garda. Ăla din dreapta vinde, ăla din stânga vinde, la mine vine primul. Eu parcă am miere, nu mai pleacă de la mine. Hai tată, hai, ieftin, 10 lei buchetul, cu tot cu TVA, că a venit ANAF-ul”.

Operaţiunea vidanja, fabricată în anii ‘60 

E aproape 6 dimineaţa, iar în zonă îşi face cu greu loc, printre căldările cu flori, printre milioane de zambile, trandafiri şi frezii cu miros îmbătător, un monstru puturos, o vidanjă venită să golească WC-ul din piaţă. Pare un film de Kusturica, dar e aievea.

“Ia uite, au venit! Să vezi miros acum”, spune o florăreasă cu vechime din zonă. Încerc să aflu mai multe, iar femeia îşi varsă năduful: “Păi de 15 ani piaţa asta nu a mai fost salubrizată cum trebuie. Să vedeţi ce e acolo la WC-ul ăla, e hepatita C, să mă bată Dumnezeu. Ne ustură pe gât, toate bolile sunt aici. Să vedeţi cum e vara, nu mai poţi să stai de miros. Eu plătesc 150 de milioane pe lună chirie aici, sunt miliarde de lei care se duc pe taxe din piaţa asta şi trăim ca acum 100 de ani”.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Doamna Tanţa, cum aflu de la clienţi că se numeşte, e printre cei mai vechi florari din Piaţa Coşbuc, prietenă bună cu Bambina, o legendă printre florarii din Bucureşti. "Eu sunt de 40 de ani florăreasă. Am vândut înainte flori la Arhitectură, la «Ion Mincu» acolo, în spate la Universitate. Mă ocupam de en-gros şi înainte, pe timpul lui Ceauşescu. Luam de aici de la noi, din Adunaţii Copăceni, de la Giurgiu, Ghimpaţi, de peste tot, că sunt producători excepţionali în ţară. Am fost importatoare, acum nu mai sunt, că nu mai pot. Printre primii. Cu Bambina, prietena mea. A murit de 3 ani. A murit, băiatul meu, eram prietene nedespărţite, la cataramă, mi se zbârleşte carnea pe mine când vorbesc acum de ea. Mai sunt copiii care se mai ocupă, dar ea era stâlpul casei, cum se zice. Eu din 1993-1994 am fost importatoare, dar acum, gata nu mai pot, face băiatul în continunare. Am nepoţi care au crescut, se ocupă şi ei”.

Bambina a fost un pionier al florarilor din Bucureşti în ceea ce priveşte importul din Olanda. Folclorul urban spune că a ajuns pentru prima oară în Ţara Lalelelor la invitaţia personală a ambasadorului Olandei. Mai târziu a devenit foarte cunoscută, după ce Adrian Minune a compus o manea care o avea drept protagonistă.

Şi doamna Tanţa e de părere că una dintre cauzele prăbuşirii afacerii cu flori este creşterea numărului de comercianţi şi producători: “Ştiţi de ce nu mai merge chiar aşa? Că ne-am înmulţit foarte tare. Sunt foarte mulţi importatori, producători, acum de la Revoluţie încoace a apărut libertatea asta de a merge în Olanda, de a lua bulbi de acolo. E o chestie bună, că Olanda se ştie că e cea mai bună ţară pentru flori tăiate şi bulbi. Acum în fiecare regiune a ţării sunt producători şi importatori. E adevărat şi că nu mai e ce era odată, dar ăia care vor să facă adevărată meserie se ţin. Nu pot să se plângă. Chiar dacă peste tot, prin toate ţările, TVA-u este mai mic ca la noi. Şi unde se duce TVA-ul ăsta, unde? Spuneţi-mi şi mie, unde se duc toţi banii de la toţi producătorii şi toţi importatorii ăştia. De ce nu e TVA-ul mai mic, ca să fie şi preţul mai mic? Că dacă e mare, trebuie să-l adaugi, şi normal că floarea îţi vine mai scumpă. Acolo, ăia în străinătate, sunt şi bogaţi, că au bani mulţi, şi au şi TVA-ul mic. Piaţa de flori eu zic că a rămas la fel, dar înainte erau 4-5-6 importatori şi vindeau în toată ţara şi acum or fi 2000, habar n-am.”

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Vine un client care întinde o bancnotă de 50 de lei, pentru 3 buchete, dar doamna Tanţa îl trimite înauntru, “la băiat”, la casa de marcat. Omul se grăbeşte şi bombăne nemulţumit, dar răspunsul florăresei e ferm “Păi ANAF-ul e cu noi, n-avem ce să facem”.

Vidanja ajunge la locul cu pricina şi nu mai încape vorbă că a început să-şi facă treaba. Dar florăreasa continuă să povestească din lumea florilor. “În piaţă mai sunt şi alţii, micii en-gross-işti, cum le zice, care vând direct din dube. Sunt producătorii ăia care îşi fac actele cum trebuie, dar mulţi vând la negru. 90 al sută sunt la negru şi 10 la sută sunt cum trebuie. Aia e, ce să faci? La mine a venit ANAF acu. Dar vrei să-ţi zic ceva? Eu am dat anul trecut TVA 3 miliarde. De pe 15 februarie până pe 15 martie, într-o lună de zile atât am plătit TVA. Şi restul, ăia mulţi, n-au plătit nici 100 de milioane. Când a venit ANAF-ul acum a zis «felicitări, am găsit cele mai bune acte». Adică, bătut pe casă, tot, avem şi POS, tot. Avem pentru că de ce să avem probleme? Am suferit destul înainte. Aveam controale de la poliţia de sector, poliţia capitalei, toată lumea. Suntem sătui de toate astea. Dar la noi ştiţi cum e? Ei dau tot în calul care trage”

Mirosul devine pestilenţial şi acoperă în totalitate aerul de primăvară de până atunci. “Prin anii 2000 am zis că să facem şi noi o piaţă de flori ca lumea, să facem cu duşuri ca lumea, să aibă şoferii când vin aici. Păi aici, la WC-ul ăsta, să mă bată Dumnezeu, dacă intri îţi dai maţele afară, mori. Şi am făcut reclamaţii şi la şefi, peste tot, nimeni nu aude. Că ei zic că nu merge piaţa, să o scoată pe zero, dar când vin producătorii noaptea, sunt 2-300 de maşini pe noapte care vin aici. Păi unde sunt banii ăia? Fă socoteala câţi bani se fac aici. Nu se vede nicio îmbunăţire, nimic, Noi am vrut să facem chetă din toată piaţa, 2-300 de milioane, să facem WC-ul, că nu mai suportăm noi, ăştia care stăm aici. Şi ne-a spus că piaţa se dărâmă, nu mai stă aici. Să facă ceva ca lumea, că intră oamenii şi să nămolesc acolo. Păi ce am tras…” Femeia continuă dar nu o mai pot auzi pentru că mastodontul de fier, marca Bucegi, fabricat în anii 60, se învârtoşează din răsputeri, atâtea câte i-au mai rămas, să scoată parcă la suprafaţă întreaga murdărie a lumii.

Omul care lucrează pe vidanja, acum blocată de maşinile scumpe ale florarilor de oraş, veniţi să-şi ia marfa pentru 8 martie, spune că e singura utlilitară de acest gen din toată Primăria Sectorului 5. Ultima rămasă. “De ce sunt probleme? Pentru că au venit unii să facă o lucrare aici la WC-ul ăsta, nu au făcut-o cum trebuie, şi trebuie să venim noaptea, de 3-4 ori pe săptămână cu vidanja, că altfel nu se poate”, explică angajatul primăriei.

Partea frumoasă a lumii florilor

“Ce parte vreţi să vedeţi? Aia bună sau aia proastă?”, mă întreabă un florar între două vârste, când îi spun că vreau să scriu despre piaţa de flori. Prefer răul la început iar omul îşi spune păsul: “Care-i aia proastă? Păi, degringolada, mizeria, anarhia de aici. De 25 de ani, nu s-a făcut absolut nimic aici. În condiţiile în care se cheltuiesc miliarde de la bugetul primăriei. În plus, anarhia asta fiscală care există aici, fix în ziua aia pe care noi o aşteptăm un an. Evazioniştii vin fix când se culeg roadele. Ei vând fără acte, fără nimic, îi vedeţi mai jos, vând direct din dube. Noi avem o evidenţă contabilă, suntem cel mai des controlaţi, pentru că aşa îşi justifică activitatea ANAF-ul. Au ce să controleze. La ei ce să controleze, dacă le cer un NIR (n.r. - Notă Intrare Recepţie) sau ceva, ce să le dea? Sunt oameni care au case de marcat, şi-au cumpărat, că aşa le cere, dar nici nu ştiu ce să facă cu ele. Ne întreabă pe noi cum să le folosească. Şi vă mai spun ceva, problema mare e cu marfa care intră în ţară fără acte. Vă spun eu, peste 70 la sută. Cum reuşeşc? Păi şpăgi în continuare, vama nu îşi face datoria, poliţia la fel. Ei se justifică cu noi, cei care avem acte, că fac controale. Dar ei fac controale doar acolo unde au ce să controleze, găurile negre nu le pot controla. În afară de asta, se fac asociaţii familiale care au voie să importe flori fără a plăti taxe către stat. Adică au voie să importe din Olanda, fără să plătească taxe către stat şi vând en-gros. Cum vine asta? Ăştia sunt cei care generază marfa la negru. Sunt multe anomalii. Ei vin în controale acum în martie şi spun «uite, ăia vând». Da, vindem în perioada asta, dar nu vin niciodată în aprilie, în octombrie sau noiembrie să vadă ce vindem”.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

“Şi partea frumoasă care e?”, îl întreb pe omul care împarte lumea în alb şi negru, de parcă florile pe care le vinde nu ar avea culoare. “Partea frumoasă este că lumea se bucură. Şi cred că s-ar bucura mai mult dacă lucrurile ar fi aşa cum trebuie. Când intră aici să nu le fie frică de hoţi, că li se fură din buzunare, să nu-i întâmpine miros de grătar şi de mici, să nu asculte manele şi muzică de jale. Oamenii vin aici să se bucure, avem flori frumoase, avem producători autohtoni care trebuie respectaţi. Pentru că ei, cu mâinile alea stau în pământ să facă treaba. Ăsta ar trebui să fie un loc al bucuriei, nicidecum un loc al mizeriei şi al tristeţii. Şi se poate, numai că ştiţi cum e… Se spune că America e ţara tuturor posibilităţilor? Atunci, România e ţara în care se poate întâmpla orice”. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.