Dan Mircea Fărcaş este medic cardiolog şi pacient cu Parkinson. Diagnosticul i-a fost pus în facultate, după ce s-a lovit la un picior în timpul unui meci de fotbal. Douăzeci de ani a stat "cu umărul în uşă" să nu intre "domnul Parkinson” în viaţa lui. După două decenii de tratamente şi terapii alternative, a căzut la pace cu boala şi promovează terapia prin acceptare.
Nu lipseşte de la niciun curs de boală Parkinson şi tulburări ale comportamentului motor, organizat de Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN), în colaborare cu Societatea de Neurologie din România. Ai putea crede că vrea să se supraspecializeze. Dar nu. Se plimbă printre pacienţi, invitaţi şi ei la curs. Le vorbeşte îndelung, cu gesturi largi, care răspândesc încredere. Discută cu colegii medici, clar, răspicat, sigur pe ceea ce spune. El, cardiolog, ţine cursuri despre boala Parkinson. El, cardiolog, vorbeşte despre “regresia simptomelor în boala Parkinson”, un lucru greu de acceptat de cei care susţin că în Parkinson poate fi vorba doar de o oarecare încetinire a evoluţiei bolii. El, medic şi pacient în acelaşi timp, profesor şi cursant, are un vis măreţ: să facă un Centru naţional de educaţie pentru pacienţii cu boli cronice în care să îi înveţe pe oameni să se accepte aşa cum sunt.
"Vreau să experimentez terapia prin acceptare. Nu mă las până nu voi realiza Centrul naţional de educaţie pentru pacienţii cu boli cronice, în care să îi învăţ pe oameni să se accepte pe ei. Terapia prin acceptarea imaginii în oglindă, pe care vreau să o lansez pe plan naţional, este un gând care nu îmi dă pace. Şi îl voi împlini”, spune medicul Fărcaş, cu ochii sclipind de bucurie, începând astfel povestea convieţuirii cu boala.
Vorbeşte despre acceptarea "aşa cum eşti”, care aduce linişte celui ce conştientizează că este unic. "Când ne uităm în oglindă, este ceva care nu ne place la noi. Ne vine să ne tragem palme pentru un anumit lucru. În momentul în care te accepţi aşa cum eşti, în momentul în care conştientizezi că eşti unic şi-ţi conştientizezi măreţia şi valorile pe care le ai, în acel moment intervin liniştea şi pacea în viaţa ta”, explică medicul.
"Tot timpul căutam să am frâne puternice, să încetinesc trenul care mă ducea pe mine şi pe domnul Parkinson”
Dan Mircea Fărcaş îşi aminteşte cum, la 23 de ani, a primit diagnosticul: Parkinson. Au urmat 20 de ani în care a tot aşteptat ca medicamentele să facă totul în locul lui.
"Douăzeci de ani l-am ţinut la uşă pe domnul Parkinson şi am stat cu umărul în uşă să nu intre în viaţa mea. Mai devreme sau mai târziu trebuia să conştientizez că va intra în viaţa mea, că nu am ce să fac. Eu, la 23 de ani am fost diagnosticat cu boala Parkinson. Sunt medic cardiolog la Târgu Mureş. Douăzeci de ani am aşteptat ca medicamentele să facă totul, iar eu să nu fac nimic. Nu a fost bine. După aceea am început terapii alternative şi complementare. Nici atunci nu a fost bine. Am conştientizat că trebuie să schimb ceva în viaţa mea. Şi mi-a trimis Dumnezeu un mesaj: «Caută!». Şi în momentul acela mi s-a schimbat paradigma, pentru că eram robul cuvintelor «boala Parkinson poate fi doar încetinită în evoluţie». Tot timpul căutam să am frâne puternice, să încetinesc trenul ăsta care mă ducea pe mine şi pe domnul Parkinson. La un momendat dat, am primit mesajul «este posibilă regresia simptomelor în boala Parkinson»”, explică Dan Mircea Fărcaş cum şi-a schimbat viaţa.
Să scoţi din viaţa ta "nu pot”, "incurabil” şi "imposibil”.
A citit despre ce au făcut alţii care au reuşit şi a conştientizat că, dacă trăieşte cu sabia lui Damocles deasupra capului, pe care scrie "boala Parkinson este o boală incurabilă”, spectrul incurabilului îl va domina.
"În momentul în care în creierul meu s-a întipărit mesajul că se poate face mult mai mult decât ştiam eu până atunci, starea mea s-a schimbat şi am început să caut modalităţi prin care se face regresia simptomelor. Şi am început să citesc cărţile celor care au reuşit. După aceea, am tras o linie şi am căutat punctele comune lor. Şi sunt trei puncte comune. Toţi aveau o relaţie bună cu medicul şi cu personalul medical. Erau complianţi la tratament. Toţi făceau terapii alternative şi complementare şi fiecare şi-a găsit calea. Pentru că nu există o regulă generală. La unul merge acupunctura, la unul kinetoterapia, biorezonanţa”, îşi continuă medicul povestea.
După o lungă "căutare”, şi-a schimbat gândirea, a conştientizat că Dan Fărcaş este unul singur, cel cu tot cu boala Parkinson.
"Al treilea lucru pe care nimeni nu-l poate face pentru tine, şi pe care toţi l-au făcut, este să schimbi gândirea. Adică să scoţi din viaţa ta pe «nu pot», pe «incurabil» şi «imposibil». Dacă trăieşti cu sabia lui Damocles deasupra capului, pe care scrie «boala Parkinson este o boală incurabilă», spectrul incurabilului te va domina. Şi atunci, cu siguranţă va fi o boală incurabilă. Am conştinetizat că totuşi Dan Fărcaş este unul singur, nici dacă mă clonează nu o să ies altfel, tot aşa o să ies, tot cu boala Parkinson. Şi chiar am conştientizat că sunt atât de multe lucruri frumoase în viaţă, că poţi să trăieşti indiferent de cum eşti”, mai spune medicul.
"Acceptarea, cea mai mare biruinţă împotriva bolii”
Dan Mircea Fărcaş a fost convins mai bine de 20 de ani că în spatele cardiologiei nu se află nimic. Abia când a ajuns să se cunoască foarte bine şi s-a acceptat aşa cum este a biruit boala.
"Mi-au trebuit aproape 25 de ani ca să înţeleg că acceptarea este cea mai mare biruinţă împotriva bolii. Când a apărut acceptarea de sine şi acceptarea bolii, viaţa mea s-a îmbogăţit şi am descoperit că oamenii, de fapt, se plâng de ceea ce nu au, în loc să se bucure de ceea ce au. Pentru că toţi avem, cum le-am denumit eu, nişte virtuţi adormite care se deşteaptă în situaţii limită. Să nu uităm că au fost oameni care au căzut între stânci, au stat 19 zile, 30 de zile şi au supravieţuit. Oameni care au rămas închişi în peşteri şi au supravieţuit. Oameni care în situaţii extreme şi-au descoperit nişte abilităţi care i-au făcut să meargă înainte. Toţi suntem în posesia acestor virtuţi. Douăzeci şi ceva de ani am fost convins că în spatele cardiologiei nu se află nimic. Şi aş fi înţeles să am căutări dacă aş fi fost un cardiolog ratat. Dar sunt cadru universitar, predau la facultate, am o grămadă de pacienţi. Nu aveam motive să caut ceva. Dar natura umană, viaţa, Dumnezeu, spiritele universale, spuneţi-le cum vreţi dumneavostră, ceva m-a luminat şi mi-a trimis acest mesaj: «Caută!». Şi am descoperit că sunt nişte abilităţi neştiute, iar în momentul în care mi-am pus lucrurile pe hârtie am început să-l cunosc foarte bine pe Dan Fărcaş”, îşi continuă medicul povestea.
"Relaţia cu boala cronică este ca un mariaj fericit, nu ca o luptă. Las eu azi de la mine, lasă boala de la ea”
Dan Fărcaş nu consideră că a "înfrânt” boala, pentru că nu o vede ca pe o luptă, ci ca pe o convieţuire fericită, cu speranţă şi acceptare.
"Recunoştinţa este una din cele mai mari virtuţi pe care din nefericire am uitat s-o practicăm. Oamenii au uitat să spună „mulţumesc”. Oamenilor li se pare că primesc mai puţin decât merită. Şi atunci, la ce bun să spui „mulţumesc”. Credinţa în tine ca persoană, speranţa, perseverenţa, acceptarea. Aici vreau să fac o precizare: mulţi iau acceparea ca resemnare, consolare. Dar resemnarea sau consolarea înseamnă a renunţa la a căuta soluţii. Relaţia cu o boală cronică nu trebuie privită ca o luptă. Este numai de genericul ziarelor. Scriu unele ziare: „Dan Fărcaş, cardiologul care a înfrânt boala Parkinson”. Nu am înfrânt pe nimeni. Relaţia cu o boală cronică trebuie privită ca o convieţuire, ca un mariaj fericit. Las eu azi de la mine, lasă boala de la ea. Pentru că, dacă este o luptă, stai tot timpul cu sabia scoasă din teacă, cu adrenalina în sânge. Şi asta te epuizează”, spune medicul.
Mesajul de schimbare a vieţii ar trebui să vină odată cu boala, care, crede medicul, este găzduită de om.
"Nu este o luptă. Unii privesc boala ca o luptă şi zic: «Lasă că mă lupt cu Parkinson, dau cu diabetul de pământ, în trei luni dau cu hipertensiunea de pământ de nu se vede». Nu este aşa. Nu dai cu nimeni. Tu eşti gazda bolii. Boala are nevoie de tine ca să se manifeste. Şi dacă boala are nevoie de tine ca să se manifeste, înseamnă că este un mesaj. Un mesaj pe care mulţi dintre noi nu îl înţeleg. Esenţa acestui mesaj este să faci o schimbare în viaţa ta. Când vei descoperi acele abilităţi neştiute, nu o să te mai plângi de ceea ce nu ai, o să te bucuri de ceea ce ai”, spune medicul.
"Oamenii care cred că viaţa are sens trăiesc mai mult şi sunt mai fericiţi”
Dan Fărcaş munceşte 10-12 ore pe zi, se trezeşte la 4.00-5.00 dimineaţa şi pleacă de acasă convins că va avea o zi bună, pentru că el este convins că oamenii care cred că viaţa lor are sens sunt mai fericiţi.
"Un pacient cu cancer.... Sunt oameni care au reuşit să se vindece prin puterea minţii, prin puterea rugăciunii, chiar şi în stadiul terminal. Dar, a nu face nimic pentru tine, a zice «şi aşa mor, ce rost are să mă mai chinui» este o greşeală. Relaţia cu profesioniştii trebuie conservată. Oamenii care au convingerea că viaţa lor are un sens, trăiesc mai mult şi sunt mai fericiţi. Oamenii care au ajuns la concluzia că viaţa lor nu are sens, trăiesc mai puţin şi viaţa lor este plină de evenimente negative. Sunt oameni care mor la 30 de ani şi sunt îngropaţi la 70. Viaţa mea este plină. Mă trezesc la ora 4 sau 5 dimineaţa. Sunt câteva ore în care sunt eu cu mine, cu gânduile mele, cu rugăciunile mele, îmi iau tratamentul. Plec de acasă convins că o să am o zi bună. Pentru că mi s-a întâmplat, chiar zilele trecute, să fiu cam rigid. Mi-am zis: «Hai, măi, că parcă înot în miere astăzi!». Ei bine, toată ziua am înotat în miere. I-am cerut-o de dimineaţă. După ritualul de dimineaţă, îmi duc fiica la şcoală, merg la serviciu şi încep ziua mea de muncă. Lucrez până la ora 15.00. Adică sunt la Clinica medicală 3 şi la Laboratorul de explorări funcţionale, pentru că sunt şeful Laboratorului de explorări funcţionale neinvazive de la Spitalul Clinic Judeţean. Mai sunt şi lector la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş. După-amiaza începe partea a doua: fie studenţi, fie cabinetul meu, fie cursuri. Ajung seara la ora 21.00. Ziua mea de lucru durează 10-12 ore”, îşi continuă medicul povestea.
"Bucuria oamenilor îmi este de folos. Cuvintele lor frumoase sunt terapie pentru mine"
Medicul povesteşte că îşi înfrumuseţează ziua cu zâmbetul oamenilor care trec pragul cabinetului său.
"Mă bucură zâmbetul oamenilor. Mă bucură să cunosc oameni noi. Mă bucură să văd oamenii ieşind zâmbitori de la mine din cabinet şi zicând: «Mi-aţi înfrumuseţat ziua». Bucuria oamenilor îmi este de mare folos. Eu fac cu ei şi un fel de terapie, dar cuvintele lor frumoase, care se întorc la mine, sunt terapie şi pentru mine. Îmi secretă o lacrimă de dopamină în creierul meu, care şi aşa este puţin deficitar în dopamină”, spune Dan Fărcaş.
După ani de căutări, ştie că trebuie să trăiască în prezent, să se rupă de trecut şi să nu aştepte ziua de mâine cu leacul miraculos.
"Am învăţat să mă rup de trecut, pentru că mulţi oameni trăiesc acolo. Trebuie să trăiesc în prezent. Să nu aştept ca ziua de mâine să aducă leacul miraculos. Nu îmi place să spun: „Dacă nu aş fi avut acel accident, nu aş fi fost aşa. Ce mai contează ceea ce a fost. Mai sunt unii care trăiesc în viitor. Azi aştepţi ziua de mânie. Mâine va fi un azi, dar vei aştepta ziua cealaltă. Deciziile în viaţă şi hotărârile să le iei azi. Acum am hotărât să-mi fac ordine în viaţă, să-mi înfrumuseţez viaţa. Mai este ceva în faţa succesului unui apropiat: toţi întreabă cum a reuşit respectivul. Or nu asta este important. Cred că trebuie să întreb ce trebuie să fac eu, Dan Fărcaş, ca să obţin acelaşi rezultat. Soluţiile la probleme noastre nu vin din afară, se află în noi. Cum scrie şi în Biblie, Isaia: „Cei care se încred în Domnul vor primi aripi ca să zboare, vor merge şi nu vor osteni. Dumnezeu este în fiecare dintre noi. Aşadar, nu avem ce să căutăm în afară, ci în noi”, mai spune Dan Fărcaş.
"Îmi învăţ fata să aibă aşteptări de Intercity, nu de marfar. Am învăţat că poţi să ai scuze sau poţi să ai rezultate”
Dan Fărcaş crede că visele trebuie transformate în realitate, că eşecul trebuie văzut ca o sursă de înţelepciune şi că nu poţi avea rezultate cu scuze.
"Am o fetiţă în clasa a VII-a, îi spun să nu aibă aşteptări de la oameni, să nu îşi fixeze limite. Să aibă aşteptări de la ea, dar să fie de Intercity, căci dacă ai de marfar, marfar o să fii toată viaţa. Apoi, visele trebuie transformate în obiective şi obiectivele în realitate. Am învăţat că poţi să ai scuze sau poţi să ai rezultate. Nu poţi să le ai pe amândouă. Mulţi oameni îşi caută scuze: «Nu am putut să fac aia pentru că mi s-a rupt piciorul, a plouat afară, am avut pantalonii uzi». Tot timpul ne căutăm scuze. Ne ascundem în spatele scuzelor. Nu priveşti eşecul ca pe o sursă de înţelepciune, ci cauţi o scuză pentru el. Ai eşuat o dată, mai încerci o dată. Nu te lăsa pradă eşecului. Să fii pozitiv, conciliant să te cunoşti, să ai răbdare, să ai încredere. Să te iubeşti aşa cum eşti. Cum să te iubescă oamenii, dacă nu te iubeşti tu”, crede medicul.
Boala Parkinson este o boală degenerativă de distrugere lentă şi progresivă a neuronilor. Întrucât zona afectată joacă un rol important în controlul mişcărilor, pacienţii au gesturi rigide, sacadate şi incontrolabile, tremor şi instabilitate. În întreaga lume există peste 1,7 milioane de persoane cu boala Parkinson, iar numărul acestora este posibil să se dubleze până în 2030, potrivit statisticilor europene. În România, peste 70.000 de bolnavi sunt trataţi pentru această maladie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
