Compania Romprest publică 21 de facturi neachitate de către Primăria Sectorului 1, emise în perioada iulie 2020 – martie 2021, în valoare peste 116 milioane de lei, precizând că sunt şi facturi cu întârzieri la plată de peste 200 de zile, care implică penalităţi. Demersul Romprest vine după ce Primăria Sectorului 1 a publicat 13 facturi achitate de către Primărie, emise în perioada noiembrie 2020 – mai 2021, în valoare de 23,7 de milioane de lei .

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”COMPANIA ROMPREST SERVICE SA pune la dispoziţia cetăţenilor facturile neachitate, în număr total de 21 de facturi emise în perioada iulie 2020 – martie 2021, pentru servicii prestate şi confirmate pentru operaţiunile de Salubrizare stradală-curăţenie căi publice, inclusiv valori reprezentând prestaţia operatorilor de sortare-tratare-eliminare prin depozitare (colorate cu galben în centralizatoare) pentru deşeurile din depozite necontrolate (colorate cu verde, respectiv valoarea serviciilor de colectare şi transport al acestor deşeuri din depozite necontrolate, cantităţi de “gunoi” care au fost confirmate prin predare la staţii/depozit, precum şi facturile pentru activitatea de deszăpezire, în valoare totală de 116.502.001,77 lei. Cele mai vechi facturi aferente prestaţiilor din anul 2020 înregistrează întârzieri la plată de peste 200 de zile, ceea ce înseamnă penalităţi de întârziere pentru soldul datorat de peste 12 milioane de lei.”, a transmis compania într-un drept la replică.
 
De asemenea, Romprest prezintă un extras din contractul de delegare a gestiunii serviciilor de salubritate pe raza teritorială a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, privind obligaţiile autorităţii contractante.
 
Facturile invocate de Romprest pot fi consultate aici.
 
Primăra Sectorului 1 a publicat luni seară facturile achitate către Romprest Service. Instituţia afirmă că sunt 13 facturi, emise în perioada noiembrie 2020 – mai 2021, în valoare de 23,7 de milioane de lei. Primarul Clotilde Armand a afirmat că speră ca starea de alertă să fie declarată.
 
”Primăria Sectorului 1 pune în premieră la dispoziţia cetăţenilor facturile achitate  de actuala administraţie către compania Romprest Service, în baza contractului de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate. Este vorba de 13  facturi emise în perioada 16 noiembrie 2020- 25 mai 2021 pentru servicii de colectare, transport şi sortare/ tratare/depozitare deşeuri de la popuaţie şi instituţiile publice din subordinea Primăriei Sectorului 1”, a transmis, luni seară, Primăria Sector 1.

Instituţia a precizat că valoarea totală a facturilor este de 23,7 de milioane de lei

"Sunt facturi pe care noi le-am achitat de când mi-am preluat mandatul de primar ales al Sectorului 1 şi până în prezent. Cine spune altceva este clar că minte. Este pentru prima dată, în ultimii 20 de ani, când primarul decide publicarea acestor documente, privind plata gunoiului menajer. Nu avem nimic de ascuns, cetăţenii trebuie să ştie unde se duc banii publici," a declarat primarul Clotilde Armand.

Anterior, Armand a afirmat că speră ca starea de alertă să fie declarată în sector.

”Dacă nu pot să-şi respecte obligaţia trebuie pur şi simplu să renunţe la contract. Eu sper că starea de alertă va fi declarată ca să pot să pregătesc eu alternativa. Eu sunt de acord să plătesc direct facturile sortatorilor, nu prin Rmprest, dar pentru asta trebuie operatorul să fie de acord cu cesiunea de creanţe”, a declarat Clotilde Armand.

Primarul afirmă că trebuie o procedură urgentă de achiziţie publică, aceasta fiind posibilă dacă este declarată starea de alertă.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tánczos Barna, a anunţat, luni seară, că Garda de Mediu este în control la Primăria Sector 1 şi la Romprest, în urma scandalului legat de ridicarea deşeurilor. Ministrul afirmă că autoritatea locală şi prestatorul de servicii au obligaţii legale clare şi trebuie să rezolve împreună problema.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.