Raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii scoate la iveală mai multe probleme la Spitalul "Sfântul Pantelimon" din Capitală, între acestea fiind lipsa unei proceduri privind folosirea medicamentelor pentru Secţia ATI şi neconcordanţele între medicamentele trecute în documente şi cele aflate în stocurile reale. Astfel, în depozitul spitalului au fost descoperite peste 1.000 de flacoane de medicamente, care însă nu apar în niciun document.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii a finalizat verificările declanşate la Spitalul "Sfântul Pantelimon" din Capitală în urma acuzaţiilor privind posibila discriminare a pacienţilor pe criterii de vârstă, inclusiv în privinţa gestionării medicamentelor existente în secţia ATI, care erau ţinute încuiate într-un dulap.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi, că în urma controlului au fost descoperite mai multe probleme şi au fost dispuse măsuri pe care managementul spitalului va trebui să le ia.

Corpul de Control a constatat că nu au fost inventariate niciodată stocurile de medicamente şi materiale sanitare din cadrul programului AP-ATI şi că există neconcordanţe între medicamentele trecute în documentele spitalului şi cele aflate în stocuri. Astfel, au fost descoperite plusuri în gestiune în 18 cazuri, cu valoare de aproape 22.000 de lei şi minusuri în două cazuri, valoarea fiind de peste 400 de lei. În depozitul spitalului au fost descoperite peste 1.000 de flacoane de medicamente care însă nu apar în niciun document: Colistină - 1.019 flacoane, Fluimucil - 10 fiole, Paracetamol - 42 de flacoane, Dexametazonă - 8 fiole. Deficitul din gestiune este pentru Tachiyben - 40 de fiole,  Albunorm - 1 flacon.

O posibilă cauză identificată de Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii este modalitatea de retur a medicamentelor în farmacie în cazul în care pacienţii fie decedează, fie nu mai au medicamentul în schema de tratament, aceste medicamente nefiind trecute şi în gestiunea electronică, a precizat sursa citată.

În ceea ce priveşte dulapul de medicamente, în raport este consemnat că există un regulament care precizează modul de utlizare a medicamentelor şi materialelor sanitare din secţia de Terapie Intensivă, dar nu este elaborată o procedură adusă la cunoştinţa personalului din ATI şi semnată de acesta.

"Dulapul de medicamente a fost desfiinţat de echipa de control, toate medicamentele din Secţia ATI fiind acum într-un singur dulap, cel mare (...). Având în vedere neconcordanţele dintre informaţiile vehiculate în spaţiul public şi declaraţiile scrise furnizate Corpului de Control, atât doamna doctor Laura Constantinescu, cât şi doamna doctor Elena Voicu vor fi audiate în Comisia de disciplină şi în Consiliul Etic", mai arată Ministerul Sănătăţii.

Despre posibila discriminare a pacienţilor pe criterii de vârstă, în raport Corpului de Control se menţionează că în anul 2015 un număr de 2.400 de pacienţi au fost la Terapie Intensivă. Dintre aceştia, 850 aveau peste 60 de ani.

Includerea în programul AP-ATI se face în baza unui aşa numit scor Apache, mai precis de la scorul 15 în sus. Un singur pacient cu scorul Apache mai mare de pragul respectiv nu a fost inclus în AP-ATI pentru că acesta a decedat la 30 de minute după intrarea în secţie, conform documentelor prezentate echipei de control.

În urma controlului s-a mai dispus să se analizeze de către Comitetul Director de ce în anii 2015 şi 2016 au fost invalidate de la decontare servicii medicale în valoare de peste 1.600.000 de lei, respectiv aproape 140.000 de lei.

Toate măsurile dispuse de Corpul de Control sunt obligatorii pentru managementul spitalului, iar neîndeplinirea lor duce la sancţiunile prevăzute de lege, mai precizează Ministerul Sănătăţii. 

În 6 iunie, Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a început verificări la Spitalul "Sf. Pantelimon", în urma acuzaţiilor privind posibila discriminare a pacienţilor pe criterii de vârstă, inclusiv în privinţa gestionării medicamentelor existente în secţia ATI. Controlul a fost declanşat după ce GSP a scris că medicamentele pentru bolnavii care ajung în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului “Sfântul Pantelimon” sunt ţinute sub cheie, la şefa secţiei sau la asistenta-şefă acasă, fără ca medicii să aibă acces la ele, doctorii fiind puşi în situaţia de a alege cui dau un medicament şi cui nu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.