Alţi doi răniţi în urma exploziei de la Crevedia trataţi în străinătate, la Berlin, şi cel aflat în ţară, la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti, au fost externaţi. În străinătate mai sunt şase pacienţi răniţi în explozie, unul fiind în stare critică, iar în ţară nu mai este internată nicio victimă a deflagraţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform Raportului transmis marţi de Ministerul Sănătăţii, situaţia victimelor de la Crevedia este următoarea:

- Pacienţi internaţi în spitale din străinătate: 6

- Pacienţi externaţi: 47 - 41 din spitale din România - 6 din spitale din străinătate 

- Pacienţi decedaţi: 5

Ultimii dioi pacienţi au fost externaţi luni, de la spitale din Berlin. Anterior, au părăsit spitalul alţi 4, unul aflat la Bergen, în Norvegia,  iar alţi trei în Austria.

Dintre pacienţii aflaţi în străinătate, se află în stare critică unul dus iniţial la Milano, care are arsuri pe mai mult de 90% din suprafaţa corpului şi a fost transferat la o altă clinică din Italia, specializată în tratarea arsurilor.

”Pacient intubat şi ventilat mecanic. Instabil hemodinamic, necesită suport vasopresor intensiv. Stare critică, monitorizat intensiv continuu. A fost transferat într-o altă unitate medicală din Italia, înalt specializată în tratarea arsurilor”, afirmă medicii despre acest pacient provenit de la Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar Arseni”.

Un alt pacient cu arsuri pe mai mult de 45% din suprafaţa corpului, aflat tot la Milano, respiră spontan, este  stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă, fiind monitorizat intensiv continuu.

Evoluţie favorabilă au şi doi răniţi internaţi la Bruxelles, cu arsuri pe 15 şi 20% din suprafaţa corpului.

Alţi 2 pacienţi cu arsuri pe 30% şi respectiv 40% din suprafaţa corpului sunt stabili hemodinamic, iar starea lor nu a suferit modificări în ultimele 24 de ore, aceştia fiind internaţi la Lubeck, în Germania.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.