Grupul de Comunicare Strategică a anunţat sâmbătă că au fost înregistrate 18.751 de persoane pozitive cu virusul SARS-CoV-2, dintr-un total de 72.655 teste RT-PCR şi antigen efectuate, gradul de pozitivare fiind de 25.80 %. La ATI sunt internate 1.169 de persoane, cu 17 mai multe decât în ziua anterioară. De asemenea, au fost raportate peste 150 de decese, 13 fiind anterioare. Rata îmbolnăvirilor în Bucureşti a crescut la 38,02, de la 37,78 în urmă cu o zi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - ”În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 18.751 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 3.986 mai puţin decât în ziua anterioară. 2.141 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare”, transmit autorităţile.

 

În Bucureşti sunt 5.129 de cazuri noi de COVID-19, în Constanţa - 1.174 şi în Clij - 1.133, Argeş - 1.083.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este în creştere în 10 judeţe şi în Capitală, unde are şi cea mai mare veloare, 38,02..

În total, până astăzi, 12 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.550.348 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 87.600 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

2.094.053 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.037 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 61.520 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 11.02.2022 (10:00) – 12.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 157 de decese (89 bărbaţi şi 68 femei), dintre care 13 anterioare intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava,  Timiş, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.

Dintre cele 157 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de de vârstă 30-39 de ani, 6 la categoria de de vârstă 40-49 de ani, 9 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 28 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 59 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 54 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

150 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar 7 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi.

Din totalul de 157 de pacienţi decedaţi, 132 au fost nevaccinaţi şi 25  vaccinaţi. Pacienţii vaccinaţi aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 50-59 ani şi peste 80 ani. 24 dintre pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi.

Au fost raportate 13 decese anterioare intervalului de referinţă, survenite în judeţele Braşov, Bihor, Galaţi, Ialomiţa, Mureş şi Neamţ, 1 în luna decembrie 2021, 10 în luna ianuarie 2022 şi 2 în luna februarie 2022.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 10.278, cu 522 mai puţin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 1.169 de persoane, cu 17 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 1.169 de pacienţi internaţi la ATI, 1.011 sunt nevaccinaţi.
Din totalul pacienţilor internaţi, 692 sunt minori, 674 fiind internaţi în secţii, cu 45 mai puţin decât în ziua anterioară şi 18 la ATI, cu unul mai mult decât în ziua anterioară.
 
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 12.144.761 de teste RT-PCR şi 8.039.846 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.869 de teste RT-PCR (14.154 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 10.715 la cerere) şi 47.786 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 230.036 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.985 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 86.451 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 14 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.352 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 428 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 11 februarie, 1.158 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 203.550 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. 
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.888 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.557 în Italia, 16.951 în Spania, 209 în Marea Britanie, 138 în Franţa, 3.127 în Germania,  99 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia,  12 în SUA, 11 în Suedia,  151 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveţia, 5 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 51 în Cipru, 8 în India, 8 în Ucraina, 14 în Emiratele Arabe Unite, 18 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 14 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 4 în Serbia, 14 în Croaţia, 6 în Portugalia, 6 în Polonia, 2 în Georgia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Finlanda, Kuweit, Nigeria şi Mexic. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 201 cetăţeni români aflaţi în străinătate, 40 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 3 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran, unul în Polonia, unul în Bulgaria, unul în Nigeria, unul în Turcia şi unul în Croaţia au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.
 

ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 12 februarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 18.751 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate  157 decese, dintre care 13 anterioare intervalului de referinţă. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00”, transmite Grupul de Comunicare Strategică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.