Raportul MAI în cazul intervenţiei pentru căutarea Alexandrei Măceşanu, obţinut în exclusivitate de Digi24, arată că Jandarmeria a refuzat iniţial să trimită luptători de la Brigada Mobilă pentru a sprijini ancheta. În raport se precizează că ofiţerul care coordona acţiunea din noaptea percheziţiei de la casa lui Gheorghe Dincă a cerut comandandului Brigăzii Mobile de Jandarmi Craiova 20 de jandarmi în sprijin. Comandantul a refuzat, motivând că are oamenii ocupaţi cu alte misiuni. ”Categoric nu este o manieră profesionistă de intervenţie”, a spus ministrul.Mihai Fifor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Mihai Fifor, despre refuzul Jandarmeriei de a interveni în cazul de la Caracal: S-a sunat, în baza unei relaţii de prietenie, către cei de la Craiova şi trebuia la Olt; categoric nu e o manieră profesionistă de a interveni

Poliţistul avea de acoperit cu forţe trei adrese în care se intra simultan pentru percheziţii, la ora 6:00. A obţinut sprijin în cele din urmă de la jandarmi, dar au fost trimişi numai 10 jandarmi, de la Inspectoratul din Slatina, relatează Digi 24.

„De asemenea, poliţistul a dispus şefului SAS să-i pună la dispoziţie 2 grupe a câte 7 oameni pentru percheziţiile ce urmau a fi efectuate. Totodată, a luat legătura telefonic cu adjunctul şefului Grupării Mobile Jandarmi Craiova, colonelul B, solicitându-i să fie sprijinit cu 20 de jandarmi, însă acesta a refuzat, spunând că are oamenii în dispozitiv. Ulterior, comandantul IJJ Olt, domnul colonel D. a pus la dispoziţie 10 jandarmi în sprijin pentru efectuarea percheziţiilor domiciliare, aceştia prezentându-se la ora 5:30 la sediul Poliţiei Municipiului Caracal” - scrie în raportul Poliţiei referitor la discuţia care a avut loc în jurul orei 1:00 noaptea între adjunctul şefului IPJ Olt Alexe Nicolae şi  adjunctul şefului Grupării Mobile de Jandarmi Craiova, colonelul Botan.

Într-o intervenţie la Digi24, Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, a precizat că este vorba despre o „neînţelegere” şi că acel „refuz” al comandantului de la Craiova este de fapt o solicitare a acestuia de a se adresa unităţii competente, adică Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, care are un detaşament de ordine publică chiar la Caracal.  El a mai spus că instituţia în numele căreia vorbeşte nu are deschisă o anchetă internă ca urmare a raportului MAI, pentru că în acest caz a fost vorba doar de o chestiune de competenţă teritorială. 

„Acel refuz pe care îl menţionaţi dumneavoastră este, de fapt, o solicitare a comandantului grupării de a se adresa unităţii competente, respectiv Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, care are un detaşament de ordine publică chiar în zona respectivă, în oraşul Caracal. Nu este vorba despre un refuz. Este vorba doar de o redirecţionare a solicitării către cei competenţi să acţioneze acolo.  Jandarmii au participat la acea activitate din acea dimineaţă, cu menţiunea că au fost efective de la Inspectoratul de Jandarmi Olt, care are un detaşament chiar acolo în zonă”, a explicat Georgian Enache. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.