Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, în contextul organizării celei de-a doua ediţii a workshop-ului despre anticorupţie în achiziţiile publice din sănătate, că doreşte ca participanţii, conducători de spitale sau reprezentanţi ai direcţiilor de sănătate publică, să dobândească cunoştinţe, să poată să-şi exprime punctele de vedere legate de pericolele care există în ceea ce priveşte procedurile de achiziţie publică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Ministerul Sănătăţii a organizat, în colaborare cu Ambasada Statelor Unite din România, Departamentul de Justiţie SUA şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a doua ediţie a workshop-ului despre anticorupţie în achiziţiile publice din sănătate.
 
Potrivit MS, la workshop au fost prezenţi partenerii de la Departamentului de Justiţie al SUA, prin Biroul Federal de Investigaţii (FBI), care au fost coorganizatori ai acestui eveniment şi care au împărtăşit din experienţă în ceea ce priveşte metodele de anticorupţie care pot fi utilizate pentru buna implementare a proiectelor finanţate din fonduri internaţionale. De asemenea, au fost prezentate măsuri şi exemple de bune practici referitoare la implementarea proiectelor din sănătate finanţate din fondurile internaţionale actuale, de către Agenţia Naţională de Achiziiţii Publice (ANAP) şi Agenţia Naţională de Integritate (ANI).
 
"Este o activitate care este dedicată bunelor practici în domeniul combaterii corupţiei. Este vorba de acţiuni preventive şi ne bucurăm să fim parteneri cu autorităţile de stat din Statele Unite ale Americii şi cu instituţiile din România care au responsabilităţi în domeniu, respectiv cu Agenţia Naţională de Integritate şi Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice. Ne dorim ca participanţii, fie că este vorba de conducători de spitale, fie că e vorba de reprezentanţi ai direcţiilor de sănătate publică, să dobândească cunoştinţe, să poată să-şi exprime punctele de vedere legate de pericolele care există în ceea ce priveşte procedurile de achiziţie publică", a afirmat ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.
 
A doua sesiune a avut loc la Bucureşti şi a adunat manageri de spitale, reprezentanţi ai Direcţiilor de sănătate publică (DSP), Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), Agenţiei naţionale pentru dezvoltarea infrastructurii în sănătate (ANDIS). La eveniment au mai participat reprezentanţi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi ai Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS).
 
”Dacă vrem să schimbăm înfăţişarea sistemului medical pe o fundaţie solidă trebuie să începem de la bază. Cu încredere în profesionişti, cu responsabilitate, alături de partenerii noştri din Statele Unite ale Americii, am dat startul seriei de evenimente dedicate integrităţii şi bunelor practici anticorupţie în implementarea proiectelor finanţate din fonduri internaţionale. Mulţumim atât OMS, cât şi Departamentului de Justiţie al SUA pentru faptul că au adus la acest eveniment reprezentanţi ai uneia dintre cele mai performante agenţii de combatere a corupţiei din lume: FBI!”, a declarat dr. Alexandru Rogobete , secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.