Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, cataloghează, într-o emisiune la Medika Tv, drept ”inacceptabilă” luarea de mită în sistemul medical, spunând că eradicarea acestui fenomen este o chestiune care ţine de timp şi de educaţie, atât în cazul unora dintre cadrele medicale, cât şi în cel al pacienţilor. ”Ceea ce este cel mai grav cred că este legat de pretinderea de bani sau de alte lucruri atunci când condiţionezi actul medical, ăsta este lucrul cel mai grav. Al doilea este, sigur, şi primirea de foloase necuvenite care nu sunt solicitate şi ştiţi bine că din partea pacienţilor există o anumită dorinţă de recunoştinţă pe care ţi-o manifeşti faţă de medic, dar este o chestiune de timp şi de educaţie”, afirmă el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Luarea de mită în sistemul sanitar este inacceptabilă. Ceea ce este cel mai grav cred că este legat de pretinderea de bani sau de alte lucruri atunci când condiţionezi actul medical, ăsta este lucrul cel mai grav. Al doilea este, sigur, şi primirea de foloase necuvenite care nu sunt solicitate şi ştiţi bine că din partea pacienţilor există o anumită dorinţă de recunoştinţă pe care ţi-o manifeşti faţă de medic, dar este o chestiune de timp şi de educaţie. Trebuie să educăm şi corpul medical, trebuie să educăm şi pacienţii să nu facă acest lucru”, a afirmat, luni seară, la Medika Tv, Alexandru Rafila.
 
El a subliniat că sunt medici care resping ferm ”oferta” pacienţilor. 
 
Ministrul Sănătăţii a spus că aceia ”care cer bani să îşi facă datoria într-un serviciu public au o problemă foarte serioasă nu numai de moralitate, ci şi de umanitate”, el considerând că ”nu poţi să faci acest lucru în niciun fel”, iar în aceste cazuri trebuie să existe sancţiuni, însă acestea nu trebuie ”extinse” asupra întregului corp medical.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.