Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă, la postul de televiziune Prima News, că schimbările care se fac în România, în special la Ministerul Sănătăţii, sunt unele ”intense”, el subliniind nevoia ca proiectele iniţiate în ultima perioadă să fie finalizate. ”Avem prea puţine spitale publice finalizate în ultimii 30 de ani”, susţine ministrul.
”Eu nu pot să ştiu ce se va întâmpla în continuare, însă sper să existe suficient de multă înţelepciune în România, încât aceste proiecte să fie continuate şi finalizate, pentru că turnoverul în politica românească, mai ales la Ministerul Sănătăţii, este foarte intens şi el condiţionează, până la urmă, succesul unor proiecte care sunt făcute pentru pacienţii din România şi ar trebui să înţelegem cu toţii, iar dumneavoastră, ca şi televiziune sau alte persoane influente sau instituţii influente în spaţiul public, ar trebui să militeze pentru continuarea acestor proiecte cât ele să se şi finalizeze la un moment dat, avem prea puţine spitale publice finalizate în ultimii 30 de ani”, a declarat ministrul Sănătăţii luni, la Prima News, referindu-se la proiectele demarate de Ministerul Sănătăţii, care vizează inclusiv realizarea spitalelor regionale.
Evenimente
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Ministrul a afirmat că centrele universitare pot pregăti, în anii care urmează, resursele umane de care va avea nevoie viitorul sistem, el subliniind că în viitoarele mari unităţi sanitare vor lucra, de asemenea, şi actualii specialişti din spitalele judeţene.
Alexandru Rafila a dat exemplul Spitalului Judeţean Iaşi, unde ”e clar că personalul care lucrează acolo va trebui preluat de noul spital regional”, având în vedere felul în care arată spitalul acum.
”Dacă în decurs de patru ani de zile reuşim să dezvoltăm serviciile medicale ambulatorii care să facă investigaţia completă a pacientului, hematologie, imagistică, oamenii să poată să primească un diagnostic şi tratament în regim ambulatoriu sau de spitalizare de zi, atunci nu va exista această presiune care în momentul de faţă se observă pe unităţile de primiri urgenţe, camerele de primiri urgenţe şi spitale, pentru că în lipsa altei alternative oamenii nu au ce face şi trebuie să se ducă neapărat la aceste unităţi spitaliceşti”, a mai afirmat ministrul Alexandru Rafila.
El a amintit că ministerul a îndeplinit toate bornele din PNRR, urmând a semna contracte de finanţare pentru dezvoltarea de noi unităţi sanitare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.