Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, participă la Reuniunea Directorilor Generali pentru Protecţie Civilă de la nivelul Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Statelor Candidate UE în cadrul căreia a avut o întâlnire cu noul Director General al Direcţiei Generale pentru Protecţie Civilă Europeană şi Operaţiuni de Asistenţă Umanitară (DG ECHO) din cadrul Comisiei Europene, Maciej Popowski.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În perioada 15-16 mai a.c., secretarul de stat, şef al DSU, dr. Raed Arafat participă la Reuniunea Directorilor Generali pentru Protecţie Civilă de la nivelul Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Statelor Candidate UE, organizată la Stockholm, Suedia.

Premergător începerii reuniunii, şeful DSU a avut o întrevedere cu noul Director General al Direcţiei Generale pentru Protecţie Civilă Europeană şi Operaţiuni de Asistenţă Umanitară (DG ECHO) din cadrul Comisiei Europene, domnul Maciej Popowski”, anunţă, luni, DSU, într-un comunicat d epresă.

Suersa citată a precizat că subiectele de discuţie au vizat buna cooperare şi coordonare în domeniul protecţiei civile între DG ECHO şi DSU, fiind aduse în prim-plan operaţiunile de răspuns în contextul agresiunii militare din Ucraina, asistenţa internaţională oferită de România, măsurile dispuse la nivel naţional pentru creşterea capacităţii de răspuns la situaţii de urgenţă, precum şi disponibilitatea de a participa şi de a contribui în continuare la întărirea Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene.

”Totodată, la Reuniunea Directorilor Generali, subiectele de discuţie s-au axat pe creşterea rezilienţei la nivel european în domeniul protecţiei civile şi implicit, a Mecanismului de Protecţie Civilă, prin adaptarea acestuia la realităţile din prezent, cu atât mai necesare în contextul agresiunii Federaţiei Ruse în Ucraina şi al efectelor schimbărilor climatice, din ce în ce mai vizibile”, a mai transmis sursa citată.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.