Avocatul Poporului va fi, în septembrie, gazda şi organizatorul a trei evenimente internaţionale, la care vor participa 150-200 de delegaţi străini, iar protocolul specifică faptul că, pentru a fi o gazdă bună, este de dorit ca organizatorul să ofere oaspeţilor mici cadouri şi să organizeze unul sau mai multe evenimente de relaxare (vizitarea unor obiective turistice, cină festivă etc.) în timp ce transportul şi cazarea sunt în sarcina oaspeţilor străini, declară purtătorul de cuvânt al instituţiei, Matei Vîrtosu, care susţine că sumele aprobate pentru respectivele conferinţe sunt ”maximale”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În perioada 20-23 septembrie 2017, Avocatul Poporului va fi gazda şi organizatorul a trei evenimente internaţionale, respectiv Adunarea Generală a Institutului European al Ombudsman-ului, Consiliul de Administraţie al aceluiaşi Institut, precum şi Conferinţa Internaţională dedicată Drepturilor Omului. În plus, dat fiind faptul că în acest an se împlinesc 20 de ani de la crearea instituţiei Avocatul Poporului, va fi organizată şi o cină festivă, la care sunt invitaţi, între alţii, reprezentanţi ai autorităţilor, ai societăţii civile, dar şi oaspeţi de la instituţiile Ombudsman din Europa şi din lume, precizează Vîrtosu într-un comunicat de presă.

”Considerăm regretabil că reprezentanţii mass-media au omis, în materialele de presă, cele trei evenimente internaţionale majore care vor avea loc în perioada sus-menţionată. La aceste evenimente vor participa, pe lângă cei 150-200 de delegaţi străini, şi Ombudsmani din conducerea Institutului Internaţional al Ombudsman-ului, precum şi ai Asociaţiei Mediatorilor şi Ombudsmanilor Francofoni”, adaugă purtătorul de cuvânt al Avocatului Poporului.

El susţine că faptul că România, prin instituţia Avocatul Poporului, va fi gazda acestor evenimente, reprezintă un moment important, iar poziţia Avocatului Poporului în plan internaţional va fi întărită.

”În plus, evenimentele vor genera un amplu schimb de experienţă benefic întăririi scopului pentru care a fost înfiinţat Avocatul Poporului: apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raport cu instituţiile şi autorităţile publice. În context, trebuie spus că întărirea colaborării Avocatului Poporului cu instituţiile Ombudsman din Europa are un scop precis, respectiv protecţia drepturilor cetăţenilor români care lucrează sau se află în state de pe continentul european. Iar exemplele implicării Avocatului Poporului nu lipsesc. Amintim numai sesizarea din oficiu în cazul unor cetăţeni români exploataţi la ferme din Italia”, subliniază Vîrtosu.

Potrivit acestuia, în cazul organizării unor evenimente cu caracter internaţional, protocolul specifică faptul că, pentru a fi o gazdă bună, este de dorit ca organizatorul să ofere oaspeţilor mici cadouri şi să organizeze unul sau mai multe evenimente de relaxare (vizitarea unor obiective turistice, cină festivă etc.). El menţionează că transportul şi cazarea sunt în sarcina oaspeţilor străini.

”Cât priveşte aspectul legat de cheltuieli, este important de reţinut că HG nr. 402/ 31 mai 2017 nu a fost emisă pentru suplimentarea bugetului Avocatului Poporului. Plata cheltuielilor legate de evenimente se va face din economiile realizate la alte articole bugetare ale instituţiei Avocatul Poporului, iar cheltuielile efective vor fi mult mai reduse, sumele prevăzute în HG nr. 402/31 mai 2017 fiind cele maximale”, se mai arată în comunicat.

”România Liberă” a scris că Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, va cheltui aproape 90.000 de euro pentru organizarea aniversării a 20 de ani de existenţă a instituţiei pe care o conduce, între 20 şi 23 septembrie. Din această sumă, peste jumătate va fi alocată meniului.

Potrivit cotidianului citat, în 31 mai, Guvernul condus de fostul premier Sorin Grindeanu a adpătat o hotărâre prun care Avocatul Poporului să primească suma de 376.300 de lei, echivalentul a peste 83.000 de euro, pentru a organiza, în Capitală,  întrunirea Consiliului de administraţie a Institutului European  al Ombudsmanului, a Adunării Generale a Institutului European  al Ombudsmanului, evenimentul dedicat împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea instituţiei  Avocatului Poporului, cât şi Conferinţa internaţională privind drepturile omului. Diferenţa de 5.500 de euro o va primi tot din bani publici, în baza unei HG din 2006. Astfel, Avocatul Poporului a demarat o procedură de achiziţie publică pentru găsirea unei firme care să se ocupe de organizarea şi mediatizarea evenimentelor din toamnă. Potrivit caietului de sarcini care însoţeşte anunţul, 47.000 de euro vor fi cheltuiţi pentru mâncare, pentru cei 350 de participanţi la evenimente. De exemplu, doar pentru pauzele pentru cafea a fost alocată suma de 6.300 de euro. Totodată, aproape 2.000 de euro vor fi alocaţi programării de vizite la obiective turistice din Bucureşti, pentru invitaţi. Alţi 3.800 de euro vor merge spre cumărarea de cadouri cu specific românesc. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.