Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a anunţat, vineri, câ, atât rectorul Academiei de Poliţie, Adrian Iacob, cât şi prorectorul Mihail Marcoci au demisionat din funcţie. ”MAI depune eforturi ca Academia de Poliţie să fie o instituţie care promovează integritatea”, a transmis Dajbog, care a apreciat că tinerii care aleg să studieze la Academia de Poliţie o fac din cauza reputaţiei impecabile a unităţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Rectorul cât şi prorectorul Academiei de Poliţie şi-au dat demisia. Vorbim de doi oameni care ocupau funcţii de conducere în cea mai importantă instituţie de învăţământ a Ministerului Afacerilor Interne, o instituţie care pregăteşte viitorii ofiţeri, viitorii lideri ai structurilor MAI. Toţi aceşti tineri au venit la Academia de Poliţie având în vedere reputaţia impecabilă a Academiei, au venit cu mari aşteptări, crezând că aici vor găsi doar oameni cu principii, oameni de la care să înveţe şi oameni care să le fie exemple, atât în viaţă, cât şi în carieră”, a declarat, vineri, Monica dajbog.

Potrivit acesteia, există o ”mare responsabilitate” faţă de aceşti tineri.

”Avem o mare responsabilitate faţă de aceşti tineri şi, mai ales, profesorii care ar trebui să le fie mentori, nu ar trebui să uite niciodată că faptele lor au consecinţe şi nu crează prejudicii de imagine doar instituţiei, ci dezamăgesc nişte copii, nişte tineri care încă mai cred în principii, în legalitate, în onoare şi datorie. Conducerea MAI depune eforturi ca Academia de Poliţie să fie o instituţie care promovează integritatea şi toţi absolvenţii Academiei de Poliţie să fie mândtri că au fost studenţi ai Academiei”, a mai declarat Dajbog.

Anterior, prorectorul Academiei de Poliţie "Al. I. Cuza" Mihail Marcoci şi-a anunţat demisia şi a precizat că nu a făcut presiuni asupra ofiţerului care a trimis efectiv mesajele de ameninţare jurnalistei Emilia Şercan.

"Mi-am dat demisia, am avut o discuţie cu doamna ministru de Interne. (...) Nu am făcut niciun fel de presiuni asupra ofiţerului.(...) Eu nu am avut niciun fel de relaţie apropiată cu acel tânăr ofiţer. La un moment dat, nici nu ştiam cum îl cheamă. Nu a studiat la specializările mele", a declarat Mihail Marcoci.

Rectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Adrian Iacob, şi prorectorul aceleiaşi instituţii, Petrică-Mihail Marcoci, au fost plasaţi, joi seară, sub control judiciar de către DNA pentru instigare la şantaj.

Cei doi au determinat un angajat al instituţiei să-i remită jurnalistei Emilia Şercan mesaje de ameninţare cu moartea pentru a renunţa la investigaţii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.