La iniţiativa consilierilor locali liberali, toate şcolile şi grădiniţele din Sectorul 3 vor fi dotate cu kit-uri demonstrative pentru însuşirea procedeelor de acordare a primului-ajutor şi cu defibrilatoare automate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Frecvenţa îngrijorătoare a unor evenimente nefericite întâlnite în rândul copiilor aflaţi la şcoală, pune în evidenţă o nevoie esenţială în comunitate, şi anume cunoaşterea şi posibilitatea de punere în practică a procedurilor şi a tehnicilor de acordare a primului ajutor unei victime aflate în stop cardio-respirator, în condiţiile în care statisticile arată că, în România, rata de supraviaţuire în caz de stop cardio-respirator este de doar 1,8%!” a arătat iniţiatorul proiectului, Inocenţiu Voinea.
 
Practic, peste 98 % dintre cei aflaţi în stop cardio-respirator nu supravieţuiesc, mai ales din cauza faptului că nimeni nu le acordă primul ajutor la timp, cei mai dispuşi fiind copiii mici, care se pot îneca involuntar, în cele mai banale moduri, chiar în timp ce se joacă. Tot statisticile arătă că, în situaţiile în care martorii unui astfel de eveniment intervin imediat, şi este folosit şi un defibrilator, rata de succes a resuscitării este de până la 80%, precizează PNL Sector 3. 
 
Studii similare s-au făcut şi în alte multe state europene şi, conform acestora, în Marea Baritanie, rata medie de supravieţuire în urma unui atac de cord este de circa 6%, dar în cazul în care s-a folosit cu promptitudine un defibrilator rata de supravieţuire depăşeşte 75%. În Norvegia, ţară în care resuscitarea cardio-pulmonară face parte din curricula şcolară, rata de supravieţuire în urma stopului cardiac este mult mai mare, se mai arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre, arată consilierii. 
 
El precizează că în ultima perioadă s-a constatat o frecvenţă mare a apariţiilor cazurilor de moarte subită pe terenurile de sport, chiar şi în cazul sportivilor de performanţă. Or majoritatea cazurilor de moarte subită au ca mecanism de oprire a cordului o fibrilaţie ventriculară sau altă aritmie malignă, iar singura modalitate de oprire a acestei aritmii este defibrilarea.
 
”De asemenea, încă din 2010, Consiliul European de Resuscitare a aprobat recomandarea ca toţi cetăţenii europeni să fie capabili să recunoască stopul cardio-respirator, să poată efectua resuscitarea cardio-pulmonară (RCP) de bază şi să poată utiliza defibrilatorul extern automat în urma parcurgerii unui modul de prim ajutor. În urma unei campanii de lobby, Parlamentul European a adoptat o declaraţie scrisă în iunie 2012 care solicita programe de formare cuprinzătoare şi ajustarea legislaţiei statelor membre UE pentru asigurarea de strategii naţionale cu acces egal la educaţia în prim ajutor. În acest context, s-a afirmat că şcoala este mediul perfect pentru a educa viitorii cetăţeni şi că acest tip de învăţare este eficient la această vârstă. Chiar şi de la grădiniţă, copiii trebuie să ştie cum să reacţioneze la situaţii mult mai puţin grave - cum ar fi la faptul că le curge sânge din nas, sau ce să facă dacă au căzut şi au făcut luxaţie sau entorsă, sau din ce în ce mai complicat, cum să reacţioneze dacă cineva leşină sau dacă face o criză convulsivă - până să ajungem la stopul cardio-respirator”, afirmă PNL Sector 3, adăugând că foarte mulţi oameni nu acordă primul ajutor de teama de a nu greşi, iar aceast comportament îl întâlnim frecvent în rândul cadrelor didactice, care simt extrem de grea această povară pe umeri. 
 
”Prin campania de informare, care va trebui să însoţească acest proiect, trebuie să facem cunoscut faptul că în caz de stop cardio-respirator, orice tip de acţiune de salvare este infinit mai bun decât lipsa oricărei acţiuni, iar Legea 95/2006 prevede clar faptul că persoanele fără pregătire medicală care acordă primul ajutor de bază în mod voluntar pe baza indicaţiilor furnizate de un dispecerat medical sau a unor cunoştinţe în domeniul primului ajutor de bază, acţionând cu bună-credinţă şi cu intenţia de a salva viaţa sau sănătatea unei persoane, nu răspund penal sau civil, deci nu au de ce să se teamă de consecinţele acţiunilor sale binevoitoare, oricare ar fi acelea” , a afirmat Inocenţiu Voinea, care a făcut şi un calcul rapid al efortului financiar.
 
”Dacă luăm în considerare că cele vreo 70 de defibrilatoare vor servi pentru circa 34 de mii de copii, iar durata de funcţionare recomandată de producători este 10 ani, înseamnă că pentru fiecare săptămână petrecută de un copil la şcoală se cheltuiesc cam doi bani. Iar cine nu e în stare să facă ceea ce noi vom face la Sectorul 3, înseamnă că nu dă doi bani pe viaţa copiilor, iar asta nu numai la propriu, ci şi la figurat!”, a mai spus consilierul liberal. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.