România a înregistrat în luna noiembrie a anului trecut cea mai înaltă mortalitate lunară de la cel de-al doilea Război Mondial, a transmis medicul Alexandru Rafila, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, în deschiderea videoconferinţei Profit Health.forum.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Alexandru Rafila a arătat că pandemia de coronavirus a pus probleme multor pacienţi cu patologii cronice, inclusiv pacienţilor de cancer, la care întârzierea diagnosticului şi tratamentului se poate dovedi fatală sau foarte complicată. 

”În luna noiembrie a anului trecut am avut cea mai mare înaltă mortalitate înregistrată în România de la cel de-al doilea Război Mondial încoace - mortalitate lunară. Lucrul acesta, de fapt, ne arată că există în continuare vulnerabilităţi la nivelul sistemului de sănătate şi avem ocazia acum să încercăm să abordăm aceste lucruri”, a subliniat Rafila.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.