Procesul de vaccinare a fost întrerupt, miercuri, pentru aproximativ trei ore, din cauza unor probleme tehnice ale Registrului Electronic Naţional de Vaccinare. Specialiştii IT care gestionează Registrul lucrează pentru remediere, mai fiind înregistrate unele sincope.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Vaccinarea persoanelor împotriva COVID-19 a fost sistată, în această dimineată, în toate centrele din Sectorul 4, în intervalul orar 08:30-11:30. Timp de 3 ore, nicio persoană programată pentru administrarea serurilor Pfizer sau AstraZeneca nu a putut fi imunizată, din cauza unor defecţiuni tehnice apărute la Registrul Electronic Naţional de Vaccinare (RENV), ce nu au permis înregistrarea datelor în sistem şi nici eliberarea adeverinţelor de vaccinare”, a transmis, miercuri, Primăria Sector 4, într-un comunicat de presă. 
 
Instituţia precizează că în Sectorul 4 funcţionează 23 de puncte de vaccinare Pfizer şi 6 puncte de vaccinare AstraZeneca, pe care Primăria Sectorului 4 le administrează şi în care, zilnic, sunt imunizate în jur de 2.500 de persoane.
 
”În momentul de faţă, platforma funcţionează şi, în ciuda unor mici disfuncţionalităţi care încă persistă, procesul de vaccinare a fost reluat şi decurge în condiţii normale, astfel încât, în scurt timp, persoanelor care nu au putut fi imunizate în această dimineată să li se poată administra serul, conform programărilor”, a mai transmis Primăria sector 4. 
 
Problema a fost înregistrată în toate centrele de vaccinare. 
 
”Vă informăm că întârzierile din zona de triaj a centrelor de vaccinare nu sunt cauzate de probleme ale Platformei Naţionale de Programare la Vaccinare. Specialiştii IT care administrează Registrul Electronic Naţional de Vaccinări lucrează pentru remedierea situaţiei”, a transmis CNCAV. 
 
STS a precizat că nu administrează Registrul de Vaccinări, ci doar platforma de vaccinare, aceasta neînregistrând întreruperi de funcţionare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.