Primarul Sectorului 5 Cristian Popescu Piedone a făcut o vizită de lucru pe scuter, pentru a sta de vorbă cu cetăţenii şi pentru a verifica stadiul lucrărilor începute pe raza sectorului. Edilul s-a oprit în zona străzii Iacob Andrei, unde cetăţenii s-au plâns de lipsa unui spaţiu de joacă pentru copii şi de vegetaţia necontrolată care creşte pe spaţiile dintre blocuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Astfel, Cristian Popescu Piedone a dispus amenajarea unui spaţiu de joacă, de noi locuri de parcare şi le-a cerut angajaţilor de la salubrizare să igienizeze zona, mai arată comunicatul de presă al Primăriei Sectorului 5.

De asemenea, la intersecţia dintre strada Iacob Andrei şi strada Şinei a fost identificat un loc de joacă pentru copii, aflat într-o stare avansată de degradare. Cristian Popescu Piedone a dispus reabilitarea de urgenţă a acestui spaţiu.

Şi locatarii blocurilor din zona parcului Humuleşti au reclamat faptul că între blocuri există un spaţiu plin de vegetaţie necontrolată, pe care se adună consumatorii de droguri şi unde se depozitează deşeuri. Primarul a cerut curăţarea terenului de vegetaţia care creştea necontrolat şi amenajarea de locuri de parcare, precum şi amenajarea de spaţii de joacă şi recreere, conform sursei citate.

„Îmi face o deosebită plăcere să stau de vorbă cu cetăţenii din sector, care se confruntă cu numeroase probleme neabordate de predecesorii mei în cei 30 de ani de democraţie.  Am făcut un legământ cu mine însumi, că voi rezolva aceste probleme, iar încrederea şi încurajările pe care le primesc zi de zi de la locuitorii acestui sector îmi dau speranţa că voi reuşi să fac ceea ce pentru mulţi dintre ei părea imposibil”, a transmis Cristian Popescu Piedone, potrivit sursei menţionate.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.