Primăria Sibiu a semnat, luni, contractul pentru amenajarea a peste 3,6 kilometri de piste de biciclete pe ambele maluri ale râului Cibin. Valoarea proiectului este de peste 34 de milioane de lei, termenul de realizare fiind de 11 luni. Pistele de biciclete vor lega cartierele Ştrand şi Guşteriţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Începem amenajarea a încă 3,6 km de piste pentru biciclete, în dublu sens. Culoarul este important prin legăturile pe care le creează: va traversa oraşul din cartierul Ştrand până în Guşteriţa şi se va lega de pistele deja amenajate între cartierul Ştrand şi parcul Sub Arini, precum şi de cele care vor fi create în zona podului peste Cibin de pe şoseaua Alba Iulia. În egală măsură, culoarul este deosebit prin cadrul în care va fi creat. Proiectul este conceput să fie minim invaziv pentru zona verde de pe maluri pe care o vom şi îmbunătăţi. Aceasta este doar prima etapă de punere în valoare a malurilor Cibinului. Anul acesta vom demara proiectarea pentru tronsonul din amonte şi cel din aval, asigurând astfel amenajarea malurilor întregului curs de apă de pe teritoriul municipiului”, a declarat, luni, Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.  

Astrid Fodor şi reprezentantul asocierii S.C. CON-A Operations S.R.L (Sibiu) &  S.C. CON-A S.R.L.(Sibiu)  &  S.C. DIMEX 2000 Company S.R.L (Bistriţa-Năsăud), Sorin Cristea – director general al firmei CON-A, au semnat, luni, contractul pentru execuţia lucrărilor în valoare de 34,73 de milioane lei, termenul de finalizare a lucrărilor fiind de 11 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. 

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Sibiu, culoarul se va întinde de la intersecţia cu str. Maramureşului până în zona podului centurii ocolitoare din Guşteriţa. Pe tronsonul dintre strada Maramureşului/şoseaua Alba Iulia şi podul de pe strada Rusciorului, pista este amplasată pe malul drept al râului. De la podul de pe strada Rusciorului până în zona podului Autostrăzii A1, pista va fi situată pe celălalt mal. Pentru amenajarea pistei vor fi necesare şi lucrări de consolidare a malurilor prin taluzuri sau ziduri de sprijin care vor stabiliza terenul.  

 ”Pentru traversarea râului, la intersecţia cu pârâul Rossbach va fi amenajată o pasarelă ciclo-pietonală cu deschiderea de peste 30 de metri, în formă circulară, o a doua urmând să fie creată în dreptul străzilor Viitorului şi Mureşului. Pe lângă amenajările pentru biciclişti, proiectul include şi o serie de amenajări pentru pietoni, precum şi elemente smart: 8 puncte de belvedere şi zone de relaxare, rampe autorulante pentru urcarea/coborârea bicicletelor în zona piaţetei care se va amenaja lângă podul peste Cibin de pe şoseaua Alba Iulia, 65 de bănci, câteva urmând să fie dotate cu elemente smart (alimentare cu panouri solare pentru încărcarea dispozitivelor mobile prin USB sau wireless)”, au transmis reprezentanţii Primăriei Sibiu.  

Potrivit acestora, aproape 170 de stâlpi de iluminat vor asigura iluminarea ecoeficientă a acestui traseu verde. Corpurile de iluminat vor fi administrate prin telegestiune, vor fi dotate cu senzor de prezenţă, iar o parte din aceştia vor avea echipamente WiFi pentru acces gratuit la internet. 

Cadrul natural nu doar va fi pus în valoare, ci va fi îmbunătăţit prin însămânţarea cu iarbă a peste 7.000 de metri pătraţi şi plantarea a încă 300 de arbori pe întreg traseul.  

Primăria reaminteşte că, în 2021, au fost daţi în folosinţă 5,6 km de pistă pentru biciclete pe strada Podului şi respectiv pe culoarul dintre cartierul Ştrand şi parcul Sub Arini.  

De asemenea, în lucru în acest moment sunt alţi 3,4 km pe Calea Dumbrăvii şi pe drumul peste Câmpşor. Toate aceste piste sunt separate de traficul auto şi cel pietonal, fiind astfel mai sigure în utilizare. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.