Primăria Sectorului 1 anunţă că va redeschide parcarea de sub Pasajul Basarab, închisă de peste 10 ani. Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, luni, trecerea acesteia în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Primăria Sectorului 1 arată, într-un comunicat de presă, cî va reda cetăţenilor care locuiesc în zona Nicolae Titulescu - Banu Manta parcarea de sub Pasajul Basarab.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat, în şedinţa de luni, Hotărârea privind transmiterea din administrarea CGMB în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 a parcajului suprateran exterior, sub pasaj Barasab, aferent obiectivului de investiţii "Pasaj rutier denivelat superior Basarab", în vederea derulării de lucrări de mentenanţă şi întreţinere.

Proiectul a fost adoptat cu 29 de voturi "pentru" şi două abţineri.

"Vom deschide parcarea de sub Pasajul Basarab după ce, mai bine de 10 ani de zile, a stat în paragină. La începutul acestui an am reuşit să obţin toate avizele pentru deschiderea ei şi mai aveam nevoie doar de acordul PMB pentru a deschide parcarea. Deşi consilierii generali PNL au încercat de mai multe ori să blocheze acest proiect, iată că solicitarea noastră de a primi în administrare parcarea a fost, într-un final, aprobată”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, conform comunicatului.

Potrivit sursei citate, parcarea a fost proiectată ca parcaj exterior supraetajat şi poate adăposti 65 de locuri de parcare. Finanţarea lucrărilor de mentenanţă şi întreţinere se va realiza din bugetul local al Sectorului 1. Conform proiectului de hotărâre adoptat luni, predarea parcării supraetajate se va face în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.