Primăria Municipiului Bucureşti anunţă punerea în consultare publică a cinci proiecte de acte normative care prevăd desfiinţarea a cinci structuri aflate în subordinea municipalităţii, între care patru instituţii de cultură, printre care Centrul Metropolitan de Educaţie şi Cultură IOAN I DALLES şi Casa Artelor "Dinu Lipatti”, şi preluarea atribuţiilor acestora de către alte entităţi publice. Prin încetarea activităţii celor cinci structuri sunt desfiinţate organigrame care includ fiecare zeci de posturi. Decizia de desfiinţare este motivată invocându-se situaţia financiară la nivel naţional şi local.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Actele normative puse în transparenţă de Primăria Generală sunt: proiect de hotărâre privind încetarea activităţii Centrului Cultural “Lumina”, a Centrului Metropolitan de Educaţie şi Cultură IOAN I DALLES, a Casei Artelor "Dinu Lipatti" serviciu public de interes local al Municipiului Bucureşti, a Centrului Cultural EXPO ARTE şi a Centrului de Protecţie a Plantelor Bucureşti, servicii publice de interes local ale Municipiului Bucureşti/
 
 
Argumentul municipalităţii: Situaţia financiară la nivel naţional şi local, alocările precare ale resurselor financiare prin legile bugetului din ultimii doi ani fac necesară adaptarea tuturor serviciilor publice în acest context / Ce reproşează fiecărei instituţii desfiinţate
 
„Ca o consecinţă a situaţiei financiare la nivel naţional şi local, a alocărilor precare a resurselor financiare prin legile bugetului din ultimii doi ani este necesară adaptarea tuturor serviciilor publice în acest context. Astfel, în scopul eficientizării şi menţinerii unei balanţe între activităţile specifice care intră în domeniul cultural şi condiţiile în care acestea se desfăşoară, s-a dezvoltat nevoia unificări serviciilor publice care au activităţi asemănătoare. Sarcina autorităţii locale de a asigura cetăţenilor servicii publice de calitate şi la standarde actuale devine din ce in ce mai grea, fapt ce a dus Ia premisa consolidării capacităţii administraţiei publice la nivel local de a furniza în mod eficient şi performant servicii publice de calitate pentru cetăţeni şi implicit la reaşezarea serviciilor publice de cultură”, se arată în referatele de aprobare privind desfiinţarea celor patru centre culturale. Aceleaşi documente precizează şi că atribuţiile centrelor desfiinţate vor fi prelate de alte instituţii, astfel: activitatea Centrului Cultural Lumina, a Centrului Expo Arte şi a Casei Artelor Dinu Lipatti va fi preluată de Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti – ARCUB, iar activitatea Centrul Metropolitan de Educaţie şi Cultură Ioan I. Dalles, care are ca atribuţie principală organizarea de cursuri de educaţie şi formare profesională va fi preluată de Şcoala de Arte Bucureşti.
În cazul Centrului de Protecjţe a Plantelor Bucureşti este serviciu public de interes local al Municipiului Bucureşti, cu personalitate juridică, finanţat din subvenţii de la bugetul local al Municipiului Bucureşti, fundamentarea privnd desfiinţarea „rezidă în aceea că la nivelul unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Bucureşti exista organisme care prestează servicii publice ce pot rezona cu activitatea acestei instituţii publice şi care pot acoperi nevoile comunităţii”; iar „instituţia în cauză s-a remarcat prin susţinerea unui infim număr de acţiuni, raportat la nevoia de protecţie şi la cerinţele bucureştenilor, însă prin cheltuirea unor sume importante din banul public destinate achiziţionării de materiale şi echipamente, care nu au acoperit aceste nevoi”; se arată în documentele puse în consultare publică.
În cazul  Casei Artelor "Dinu Lipatti", Primăria afirmă că s-a remarcat prin susţienerea de producţii artistice ori scurte apariţii editoriale, însă şi prin cheltuirea unor sume importante din banul public destinate achiziţionării de echipamente de birou, cheltuielilor salariale şi coturilor cu chiria pentru sediul principal, iar afectatea a foist serios afectată în contextul pandemic. Comform Primăriei, numărul de acţiuni culturale este insuficient pentru a justifica ”menţinerea unei infrastructuri aglomerate la nivelul municiăiului Bucureşti pe o piaţă de consum asigurată, oricum, de către ARCUB”.
În ceea ce priveşte Centrul Metropolitan de Educaţie şi Cultură IOAN I DALLES, PMP afirmă că are prevăzute 10 posturi, două fiind de conducere, iar din cele 8 pposturi de execuţie sunt ocupate trei, organizează puţine cursuri, cu număr redus de cursanţi, şi angajează personaş în sistem de leasing, ceea ce duce la majorarea cheltuielilor.
 
Şi la Centrul Cultural EXPO ARTE sunt invocate lipsa proiectelor, suprapunerea de atribuţii, dar ăi controversele generate de apariţia acestei instituţii de cultură.
 
Argumentele în ceea ce priveşte Centrul Cultural “Lumina” se referă la ”susţinerea unui număr infim de producţii artistice”, în paralel cu ”cheltuirea unor sume importante din banul public destinate achiziţionării de echipamente de scenotehnică - deşi toate reprezentaţiile cu public au avut loc în alte spaţii decât sediul instituţiei - alături d enumeraose echipamente de birou”.
Şi Centrul de Protecţie a Plantelor Bucureşti a avut un număr infim de acţiuni raportat la nevoile şi cerinţele bucureştenilor, comform PMB, dar a cheltuit sume importante din banul public pentru achiziţii de materiale şi echipamente care nu au acoperit aceste nevoi.
 
Câte posturi sunt desfiinţate
 
Potrivit proiectelor publicate pe portalul web al Primăriei municipiului Bucureşti, dacă hotărârile privind încetarea activităţii celor cinci centre vor fi aprobate, respectivele centre îşi vor înceta activitatea în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârilor, iar centrele se vor desfiinţa ca persoane juridice.
În aceste condiţii, vor fi desfiinţate posturile existente în organigramele centrelor. În cazul Centrului Cultural „Lumina'’, vor fi desfiinţate 15 posturi, la Centrul Metropolitan Ioan Dalles vor fi desfiinţate 8 posturi, în cazul Centrului de Protecţie a Plantelor Bucureşti sunt desfiinţate 47 de posturi, la Centrul Cultural Expo Arte se desfiinţează 11 posturi existente în organigramă, în timp ce la organigrama Casei Artelor "Dinu Lipatti" care va fi desfiinţată include 15 posturi.
În plus, în termen de 10 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârilor, şefii celor cinci centre  vor îndeplini procedurile legale privind încetarea raporturilor de muncă ale salariaţilor, cu respectarea prevederilor din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii. Tot aceştia vor proceda la efectuarea inventarierii elementelor de activ şi de pasiv, precum şi înregistrarea acestora, potrivit reglementărilor contabile aplicabile, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârilor de desfiinţare, precum şi la efectuarea operaţiunilor de denunţare sau încetare a angajamentelor legale şi la întocmirea situaţiilor financiare. Activele şi pasivele centrelor vor fi predate către municipiul Bucureşti.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.