Prima plajă de pe litoralul românesc pentru persoanele cu dizabilităţi a fost amenajată la intrarea în staţiunea Mamaia dinspre municipiul Constanţa, fiind dotată cu trei scaune flotabile aduse din Fanţa, special realizate pentru a intra în apa mării şi a merge pe nisip, dar şi cu şezlonguri speciale. Investiţia pentru amenajarea plajei a fost de 7.000 de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Isabela Ştefan-Iorga, managerul marketing şi comunicare al Asociaţiei Împreună pentru Viitor Constanţa, care a realizat acest proiect, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută pe plaja nou amenajată, că investiţia se ridică la 7.000 de euro, suma fiind strânsă cu ajutorul spronsorilor.

“Ideea proiectului există de vreo cinci ani, dar pur şi simplu oriunde am aplicat cu el sau oriunde am încercat nu s-au legat lucrurile şi am decis într-un final să ne bazăm pe forţele proprii, să nu mai cerem nimănui ajutorul, însemnând autorităţi, patronate şi am apelat la sponsori. În final, am strâns o sumă destul de mică, 7000 de euro cu care am reuşit să accesibilizăm prima plajă pentru persoanele cu dizabilităţi”, a afirmat Isabela Ştefan-Iorga.

Ea a precizat că din aceşti bani au fost cumpărate trei scaune flotabile din Franţa, dar şi şezlonguri mai înalte decât cele standard.

“Am adus trei scaune flotabile cu care se poate intra în mare şi merg şi pe nisip, acestea au fost mai scunpe. Am comandat la o fabrică şezlonguri mai înalte astfel încât să se facă trecerea mai uşor de pe scaun pe şezlong pentru că persoanele cu dizabilităţi ne-am semnalat şi această problemă cu care se confruntă în legătură cu nivelul de 20 de centimetri standard al unui şezlong”, a explicat reprezentanta Asociaţiei Împreună pentru Viitor Constanţa.

Prima persoană care a folosit un scaun flotabil şi a intrat în mare cu ajutorul unui reprezentant al asociaţiei a fost Cătălina Ioniţă, o tânără aflată în scaunul cu rotile de cinci ani, fiind diagnosticată cu boala oaselor de sticlă. Ea a lăudat iniţiativa asociaţiei, spunând că în alte ţări o astfel de plajă este un lucru normal.

“Este o ideea foarte bună şi necesară în Constanţa. În alte ţări este ceva normal să poţi face plajă chiar dacă eşti în scaun rulant sau ai o altă dizabilitate. Nu a vrut nimeni să fie aşa. Aţi văzut şi oraşele, nu sunt deloc accesibilizate, ce să mai vorbim de plaje”, a spus Cătălina Ioniţă.

Ea a mai spus că nu a mai intrat în mare de când este imobilizată, un scaun normal stricându-se în contactul cu apa de mare.

O altă tânără cu dizabilităţi, Iulia Bangheorghe, spune că până acum tătal ei era cel care o ducea în apropierea apei, dar că în ultima vreme a mai făcut execiţii şi s-ar putea deplasa fără ajutor, considerând că aceste scaune speciale trebuie utilizate de persoanele care au mai multă nevoie.

“Până acum se chinuia tata să mă aducă la mare, iar în ultimul timp am mai făcut şi eu rezistenţă şi pot să merg de la şezlong la apă şi înapoi, am mai făcut nişte exerciţii. Astăzi am venit doar să ne informăm, să vedem care e situaţia. Din moment ce pot să merg şi susţinută, cred că acest dispozitiv ar fi mai bine direcţionat pentru persoane care au mai multă nevoie”, consideră Iulia  Bangheorghe.

Ea a mai spus că din toamnă va merge la facultate, că a scris trei cărţi şi îi place să picteze, precizând că are aceste probleme de sănătate de la naştere.

Un alt bărbat imobilizat de mai mulţi ani a apreciat iniţiativa, spunând că s-a gândit să îşi facă un scaun special pentru a intra în apă, dar costurile sunt foarte ridicate, materialele din care sunt confecţionate acestea fiind scumpe. 

“M-am gândit cum să îmi fac şi eu un scaun cu care să pot să intru în apă şi m-am dus la un meseriaş care mi-a spus că nu poate să îmi facă deoarece nu are materiale. Materialele sunt foarte, foarte scumpe, dacă îl face din fier, fierul rugineşte imediat”, a povestit bărbatul. 

Scaunele flotabile vor fi oferite gratuit persoanelor cu nevoi speciale pe baza cărţii de identitate, numai în zona plajei aflate lângă Hotelul Malibu, situat la intrarea în staţiune dinspre Constanţa, la fel şi şezlongurile speciale. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.