Prim-vicepreşedintele executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoş Răducan, a declarat că, după data de 15 iulie, gradul de ocupare pe litoral va ajunge la 95 la sută, estimând că în această vară la malul mării vor sosi peste două milioane de turişti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dragoş Răducan a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că hotelierii aşteaptă anul acesta un număr record de turişti pe litoral, unul din motivele creşterii fiind voucherele de vacanţă.

"Anul acesta aşteptăm să fie un număr record de turişti pentru că s-a creat o impresie favorabilă despre turismul românesc de litoral şi mai ales pentru că avem acele vouchere de vacanţă, care sunt o infuzie de bani în bugetul personal al turiştilor, pentru că aceste vouchere de vacanţă au adus cu 20% mai mulţi turişti decât ar fi fost fără ele şi va fi un an deosebit de bun şi atunci trebuie să ne pregătim şi ne pregătim”, a afirmat Răducan.

El a spus că luna iunie a fost mai bună decât cea de anul trecut, dar la începutul lunii iulie se înregistrează o scădere din cauza examenelor date de elevi în această perioadă.

"Niciodată gradul de ocupare nu este de 100%. Întotdeauna rămân camere şi orice hotelier care cunoaşte meserie îşi lasă două, trei camere pentru eventualele probleme care pot apărea. De asemenea, niciodată nu se vinde totul. Ce am constatat? Că luna iunie a fost mai ocupată decât cea de anul trecut. Acum la început de iulie este o scădere a vânzărilor datorată examenelor pentru că litoralul românesc se adresează în general familiilor cu copii şi orice familie cu copii are cel puţin unul la şcoală. Şi atunci vârful de sezonul va începe undeva după 15 iulie, când gradul de ocupare va ajunge la 95%, dar niciodată nu spunem că nu mai sunt locuri de cazare, întotdeauna se găsesc locuri de cazare", a explicat prim-vicepreşedintele executiv al FPTR.

El a mai spus că aceste creşteri de tarife de la 1 iulie şi apoi de la 15 iulie pe litoral nu îi afectează pe cei care şi-au achiziţionat sejurul din timp, acele preţuri fiind valabile doar la recepţie, pentru cei care nu şi-au făcut rezervări cu mai multe luni în urmă.

"De asemenea, există nişte zvonuri şi nişte declaraţii în presă că explodează preţurile, nu este adevărat. Preţurile sunt aceleaşi fiecare an, cresc la 1 iulie şi după aceeea în jur de 15 iulie, cam cu 10% de fiecare dată şi afectează numai tariful de recepţie pentru turiştii care nu s-au orientat să îşi cumpere bilete cu ceva timp înainte. Cei care şi-au cumpărat bilete din toamnă, din iarnă, din primăvară au beneficiat la tarife mici, de reduceri de până la 30%. Este prima dată când voucherele de vacanţă şi modificarea de mentalitate, de cumpărare a turiştilor români au dus la cumpărarea din timp cu tarife cu până la 30% mai ieftin”, a mai afirmat Dragoş Răducan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.