Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2024 pentru modificarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2007 privind înfiinţarea Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea Autorităţii pentru străini şi a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ are ca obiect de reglementare instituirea cadrului legal referitor la utilizarea aplicaţiei informatice portaligi.mai.gov.ro, dezvoltată de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), astfel încât atât solicitanţii interesaţi de utilizarea acesteia, dar şi instanţele de judecată, să aibă o reprezentare clară a regimului juridic al solicitărilor iniţiate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prin utilizarea aplicaţiei informatice, solicitanţii au posibilitatea de a efectua programări pentru prezentarea ulterioară la formaţiunile teritoriale ale IGI, precum şi de a încărca, în prealabil, documentele care stau la baza respectivelor cereri, pentru a facilita ulterior verificarea la ghişeu a acestora, mai prevede legea promulgată de către şeful statului.

Încărcarea documentelor în portal nu echivalează cu depunerea cererii de prelungire a dreptului de şedere, pentru aceasta străinii fiind obligaţi să se prezinte la ghişeu.

Evenimente

13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast, Evergent Investment
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate, Genesis Property

Legea mai vizează crearea cadrului normativ necesar asigurării respectării exigenţelor în materia protecţiei datelor cu caracter personal.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.