Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan, anunţă, marţis eară, că reţeaua de alimentare cu apă potabilă a oraşului Broşteni este din nou funcţională, după inundaţiile din weekend-ul trecut, iar oraşul este deschis circulaţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Începând din această seară, reţeaua de alimentare cu apă potabilă a oraşului Broşteni este din nou funcţională. Cu excepţia unor zone din satul Neagra, majoritatea locuitorilor vor avea din această seară apă potabilă în case sau apartamente”, a transmis, marţi seară, preşedinţele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan, într-o postare pe Facebook.

Potrivit acestuia, tot oraşul Brosteni este deschis acum circulaţiei şi se poate ajunge pe drum până la ultima casă.

Anterior, Prefectura Suceava a anunţat că, pentru a finaliza cât mai urgent rapoartele de evaluare privind locuinţele afectate de inundaţiile din ultimele zile, numărul echipelor de evaluare a pagubelor a fost suplimentat de la 4 la 10, pentru a accelera procesul de constatare şi raportare.

”Am solicitat şi am obţinut sprijinul domnului Ministru Cseke Attila, pentru acoperirea deficitului de inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii la nivel judeţean, reuşind astfel completarea comisiilor de evaluare (din care fac parte reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean, ISU, SGA, SDN şi ai altor operatori de servicii publice, după caz). 
Până astăzi, ora 14:00, începând de ieri dimineaţă, au fost deja evaluate 195 de case şi 389 de anexe gospodăreşti, fiind întocmite rapoartele tehnice aferente”, a transmis Prefectura Suceava. 
 
Instituţia a anunţat că toate societăţile de asigurări sunt prezente pe teren pentru întocmirea dosarelor de daună, atât pentru poliţele obligatorii PAD, cât şi pentru cele facultative.

Aproape 2.800 de persoane din judeţul Suceava au fost afectate de inundaţiile din perioada 27-28 iunie, localitatea Broşteni fiind cea mai afectată.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.