Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Mohammad Murad, consideră că nu este normal ca un hotel să nu administreze şi suprafaţa de plajă din dreptul unităţii respective, iar directorul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, instituţie în administrarea căreia se află plajele de pe litoral, spune că în prezent peste 75 la sută dintre hotelieri deţin plajele, faţă de acum patru ani, când doar 10 la sută dintre ei le aveau. Directorul mai spune că niciun contract din cele vechi nu se va mai prelungi şi că toate contractele care expiră în acest an vor fi resectorizate şi scoase la licitaţie, adăugând că vor fi modificări legislative astfel încât licitaţiile pentru administrarea plajelor să aibă loc mai devreme decât în prezent.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

FPTR a organizat marţi o dezbatere la un hotel din Mamaia la care au participat agenţi economici din turism şi autorităţi locale.

Mohammad Murad a spus, în cadrul întâlnirii, că una dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă hotelierii o reprezintă situaţia plajelor.

“Plajele sunt o problemă cronică, nu mai este o problemă acută şi aş vrea să găsim o soluţie. Nu e normal ca un hotel de două stele, de trei, de patru, de cinci stele să nu aibă plajă şi o firmă care nu are niciun pic de experienţă în domeniul serviciilor să aibă plaja. Sunt investiţii importate care au trebuit să încheie contracte cu cei care au plaja. Mă refer la Complexul Mera din Venus şi la Phoenicia Royal”, a afirmat preşedintele FPTR.

El consideră că în această privinţă trebuie găsite soluţii care sunt aplicate şi în alte state.

“Nu putem vorbi de investiţii de milioane de euro şi ne blochează un HG. Nu e normal. Trebuie să încercăm să găsim soluţii corecte, care sunt aplicate în Italia, în Spania, unde un hotel de cinci stele are dreptul 15 metri pătraţi, de patru stele, 12 metri pătraţi şamd. Iar preţul practic să fie preţul mediu pe ultimii 10 ani”, a explicat Murad. 

La întâlnire a fost prezent şi directorul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, George Papari, care a spus că situaţia hotelierilor care deţin plajele este mai bună decât în urmă cu patru ani, acum 75 la sută dintre aceştia le au în administrare.

“Faţă de acum patru ani, când 10 dintre hotelieri aveau plaje, în acest moment peste 75 la sută dintre hotelieri au plaje, ceea ce este un procent foarte mare. Trebuie să admiteţi că sunt şi hotelieri care nu pot avea plajă pentru că nu vor să o plătească şi nu plătesc”, a spus George Papari.

El le-a transmis hotelierilor că niciunul dintre contractele vechi nu va mai fi prelungit, iar licitaţiile de închiere a plajelor s-ar putea ţine în toamnă şi nu în primăvara.

“Niciun contract din cele vechi nu se va mai prelungi. Toate contractele care expiră în acest an, chiar dacă vorbim de suprafeţe mari, ele vor fi resectorizate şi scoase la licitaţie. Vom încerca în acest an prin nişte solicitări, prin modificările legislative pe care le-am propus ca licitaţiile să fie mult mai devreme, noi vom încerca să fie în toamnă”, a mai afirmat directorul ABADL.

El le-a mai spus hotelierilor să facă propuneri de modificări legislative dacă sunt nemulţumiţi de anumite aspecte deoarece instituţia pe care o conduce nu poate funcţiona decât după legile în vigoare.

În cadrul dezbaterii organizate de FTPR au fost abordate mai multe teme, printre care îmbunătăţirea relaţiilor dintre mediul de afaceri şi autorităţile statului şi identificarea soluţiilor pentru rezolvarea problemelor apărute în acest sezon estival.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.