Prefectul judeţului Maramureş, Rudolf Stauder, a emis, miercuri, ordinul prin care constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al lui Cătălin Cherecheş, în urma condamnării acestuia la cinci ani de închisoare.
Prefectura Maramureş a anunţat, miercuri, că prefectul judeţului, Rudolf Stauder, a emis Ordinul nr. 622 din 29.11.2023 privind constatarea încetării, de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş.
Documentul a fost emis având în vedere: încheierea civilă nr.7926/15 octombrie 2020, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 10017/182/2020 privind validarea alegerii în funcţia de primar al Municipiului Baia Mare a lui Cherecheş Cătălin; procesul-verbal nr.39973/29.10.2020 încheiat cu ocazia ceremoniei de constituire a Consiliului Local al municipiului Baia Mare, din care rezultă că primarul ales a depus jurământul, situaţie care determină intrarea în exerciţiul de drept al mandatului; referatul secretarului general al municipiului Baia Mare nr. 51775/29.11.2023 înregistrat la Instituţia Prefectului – judeţul Maramureş cu nr.11351/29.11.2023; copia Sentinţei Penale nr.41/2022 a Tribunalului Cluj, copia Dispozitivului Deciziei Penale nr.1704/A/2023 a Curţii de Apel Cluj, definitivă, prin care Cătălin Cherecheş a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare; pPrevederile art.160 alin.1 lit.”d”, alin.6, alin.7, alin.8, alin.9 din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ; referatul Serviciului Juridic nr. 11357/28.11.2023, prin care se propune emiterea ordinului.
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
”Această decizie vine în urma unei evaluări atente a situaţiei juridice şi a respectării prevederilor legale în vigoare. Prefectul Rudolf Stauder subliniază că această măsură are în vedere interesul public şi necesitatea asigurării bunei funcţionări a administraţiei locale în beneficiul comunităţii”, arată reprezentanţii Prefecturii.
Primarul municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv vineri la 5 ani de închisoare şi dat în urmărire internaţională după ce a fugit din ţară, a fost depistat de poliţişti în Augsburg, Germania. Surse din anchetă afirmă că primarul a fost ajutat de o mătuşă şi intenţiona să fugă din Germania, moment în care l-au prins agenţii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...