Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, joi, la Constanţa, că într-un viitor nu foarte îndepărtat fiecare şef de structură, de compartiment din Poliţia Română şi, în general, din orice instituţie care intră în interacţiune cu cetăţeanul trebuie să înveţe să comunice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
“Într-un viitor nu foarte îndepărtat cred că fiecare şef de structură şi de compartiment din Poliţia Română şi, în general, din orice instituţie care intră în interacţiune cu cetăţeanul trebuie să înveţe să comunice. Pentru că succesul acţiunii unei astfel de instituţii ţine şi de modul în care publicul cooperează cu instituţia, informează, semnalează, pune în mişcare mecanismul administrativ, fiind alături de el. Or ca să fie alături de mine cetăţeanul de mine trebuie să îi câştig încrederea. Ca să îi câştig încrederea trebuie să comunic cu presa în primul rând, dar şi direct cu cetăţenii”, a afirmat Cătălin Predoiu, joi, într-o conferinţă de presă la Constanţa. 
 
El a declarat că a crescut nivelul de încredere în Poliţie doar prin simpla prezenţă a echipajelor în jurul şcolilor. 
 
“Am avut semnale în ultimele luni foarte bune, după ce s-a lansat programul de siguranţă în şcoli pe care Ministerul de Interne l-a iniţiat. Sunt mai multe ministere implicate, Educaţie, Sănătate, dar noi le-am iniţiat, să oferim mai multă protecţie şcolilor şi în jurul şcolilor. Şi am semnale directe de la părinţi, de la cunoscuţi, oameni care nu mă cunosc, dar îmi scriu în calitate de parlamentar şi de ministru. Faptul că Poliţia e prezentă, simpla prezenţă fizică în jurul şcolilor a Poliţiei şi Jandarmeriei creşte nivelul de încredere. Oamenii sunt mai liniştiţi, îşi lasă copiii mai liniştiţi la şcoală. Nu mai vrem să vedem infractori în jurul şcolilor. E un pas mic, dar uitaţi ce efect are. Partea de comunicare are şi ea importanţa ei”, a mai transmis Cătălin Predoiu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.