O mamă s-a plâns pe reţelele de socializare că fetita sa cea mică a fost lovită de educatoare la Grădiniţa din comuna Racoviţa, judeţul Timiş. În urma acestor informaţii, poliţiştii s-au autosesizat şi fac cercetări pentru purtare abuzivă. Şi la nivelul şcolii va fi cercetat cazul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Ca urmare a unor informaţii apărute în spaţiul public, cu privire la faptul că la o unitate de învăţământ preşcolară din localitatea Racoviţa, judeţul Timiş, un cadru didactic ar fi lovit o fetiţă de 4 ani, azi, 19.02.2024, poliţiştii Secţiei 7 Rurale Lugoj s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "purtare abuzivă" şi efectuează cercetări pentru stabilirea întregii situaţii de fapt”, a transmis IPJ Timiş.
 
Inspectorul şcolar general, al judeţului Timiş, Aura Danielescu a declarat că la nivelul unităţii de învăţământ va fi cercetat cazul, dar că părinţii copilului ar trebui să depună o sesizare în care să noteze toate acuzaţiile.
 
”Am luat legătura cu doamna director, evident ca dumneaei este obligată să se autosesizeze. Este foarte important ca părintele să înţeleagă că este apărătorul şi reprezentantul de drept al acestui copil care se presupune că a fost abuzat fizic şi să meargă la unitatea de învăţământ să  depună o sesizare. Este foresc ca imediat să se constituie Comisie de Cercetare Disciplinară, chiar dacă se pleacă la prezumţia de nevinovăţie. Pentru a face lucrurile aşa cum este normal noi trebuie să cunoaştem toate acuzaţiile. Dacă fetiţa a fost abuzată fizic şi doamna educatoare a făcut lucrul acesta, respectiv dacă părinţii au dovezi, în mod sigur ar trebui anunţată poliţia şi evident celelalte organe care pot lua măsuri în aceaste situaţii”, a declarat Aura Danielescu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.